Select your Top Menu from wp menus

Comisia de la Veneţia a publicat opinia sa cu privire la modificările Legii Procuraturii

Comisia de la Veneţia a publicat opinia sa pe marginea legii de modificare a Legii procuraturii – cea care vizează dreptul de a se veni cu lista scurtă către CSP.Comisia constată că standardele europene permit ca alte organe sa coopereze cu CSP/ sa aibă un rol în alegerea Procurorului General, însă o parte substanţială a deciziei trebuie sa fie a CSP.

Ce ţine de Constituţionalitatea modificărilor, Comisia de la Veneţia spune că modificărilor legii drept constituţionale sau nu intră în atribuţiile Curţii Constituţionale.

”În Republica Moldova Constituţia nu reglementează în detalii organizarea şi funcţionarea CSP. Acest fapt înseamnă că Legea procuraturii poate lăsa spaţiu altor organe, panele, comitete, etc. care să ajute activitatea CSP”, spune Comisia, subliniind că un alt organ implicat în procesul de selectare a candidaţilor poate fi constituţional dacă acesta nu uzurpează puterea decizională a CSP.  

„Să ne amintim retorica unor socialişti care argumentau vehement că legea pentru care Guvernul Sandu şi-a angajat răspunderea este vădit neconstituţională şi contrară standardelor europene. Or, legea angajată propunea un mecanism similar celei deja în vigoare. În aceeaşi ordine de idei, ei invocau şi faptul că cea din septembrie ar fi fost neconstituţională, dar au fost ”nevoiţi” să o voteze de ”dragul păstrării coaliţiei”. Or, Comisia de la Veneţia le-a desfiinţat, pe faţă, toate argumentele aduse de aceştia”, scrie pe pagina sa de Facebook fostul ministru al Justiţiei, Olesea Stamate.

„Acum cred că trebuie să dăm ”Cezarului ce este a Cezarului”. Şi lui Fadei Nagacevschi, care a spus că Comisia de la Veneţia nu este îndreptăţită să se expună pe marginea legilor (ci doar a proiectelor de lege). Şi lui Bolea, Novac şi alţi jurişti ”notorii” care ţipau ca în gură de şarpe pe la toate televiziunile din ţară (nu doar la cele 4-5 care aparţin de facto PSRM), că legea nu ar corespunde standardelor şi, prin urmare, ar fi neconstituţională. Decizia Comisiei demonstrează că au minţit. Dar aceasta le este meseria…”, scrie şi deputatul Sergiu Litvinenco pe pagina sa de Facebook.

Amintim că, conform modificărilor aduse Legii Procuraturii în această toamnă, procedura selectare a procurorului general prevede crearea unei comisii la nivelul Ministerului Justiţiei, care să preselecteze candidaţii, iar CSP-ul să aleagă procurorul general din lista propusă de Comisie.

sursa:tvrmoldova.md


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/comisia-de-la-venetia-a-publicat-opinia-sa-cu-privire-la-modificarile-legii-procuraturii/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19