Fostul ministru al afacerilor interne, președintele Partidului
Platforma Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase, anunță că în perioada
când ocupa funcția de șef al MAI a fost inițiat un dosar penal în ceea
ce privește finanțarea ilegală a Partidului Democrat. Andrei Năstase
susține că așteaptă de la noul procuror general ca acest dosar să fie
finalizat în conformitate cu rigorile legii, transmite IPN.
Totodată, politicianul spune că în perioada când a ocupat funcția de
ministru de interne, perioadă în care blocul ACUM, al cărui copreședinte
este, era într-o coaliție de guvernare cu Partidul Socialiștilor, l-a
anunțat pe președintele Igor Dodon că va depune un denunț cu privire la
finanțarea ilegală a PSRM. „Eu sunt un om consecvent, indiferent de
prietenii, alianțe sau coaliții, iar în cazul cu Dodon nu este nici
alianță, nici prietenie, nici coaliție. A fost făcută o majoritate
conjuncturală”, a menționat șeful PPDA în platoul TVR Moldova.
Andrei Năstase este de părere că noul procuror general are câteva
sarcini prioritare legate de dosare de rezonanță care au mare importanță
pentru cetățenii Republicii Moldova. Mai exact, ar fi vorba despre
cinci dosare.
Fostul ministru de interne susține că foarte important în activitatea
șefului Procuraturii Generale este să ducă la bun sfârșit ancheta
inițiată pe frauda din sistemul bancar: cei vinovați să fie trași la
răspundere, iar miliardele să fie recuperate. „O a doua anchetă de la
care aștept finalitate este spălătoria mafiei rusești de peste 30 de
miliarde pe care am deconspirat-o încă în 2014. Aștept finalitate în
dosarul uzurpării puterii în stat pe baza denunțului pe care l-am făcut
și este în derulare. A fost bine anchetat, din câte înțeleg, până în
momentul venirii domniei sale la Procuratură. Sper că acest lucru va
continua”, a afirmat Andrei Năstase.
De asemenea, fostul șef al MAI spune că are așteptări și în legătură cu
dosarul privind finanțările ilegale din Federația Rusă a Partidului
Socialiștilor și a președintelui Igor Dodon. O altă chestiune în
legătură cu care Andrei Năstase are așteptări este inițierea cercetării
finanțărilor partidelor politice în campaniile electorale din ultimii
ani.