Select your Top Menu from wp menus

Noul director al Penitenciarului 13 a contestat decizia de eliberare a lui Vlad Filat

La Penitenciarul nr. 13 a fost numit un nou director interimar – Tudor Morari, care vine să-l înlocuiască pe Andrei Saracuța. Noua conducere a depus astăzi, 5 decembrie, la Curtea de Apel, recurs împotriva încheierii judecătorești prin care fostul premier Vlad Filat a fost eliberat condiționat din detenție.

Noul director interimar al Administrației Naționale a Penitenciarilor, Vladimir Cojocaru, numit miercuri în funcție, a propus candidatura lui Teodor Morari ministrului justiției, iar ultimul l-a numit în funcție.

Solicitat de IPN, purtătorul de cuvânt al ANP, Oleg Pantea, a declarat că noul director interimar al Penitenciarului nr. 13 a depus recurs prin care a solicitat suspendarea executării hotărârii cu privire la eliberarea condiționată a lui Vlad Filat, pe motiv că a constatat că ar putea ca demersul instituției să nu fi întrunit anumite condiții.

Vlad Filat a fost a eliberat condiționat, pe 3 decembrie, după patru ani de detenție, în baza unei încheieri a Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana. Într-o conferința de presă susținută a doua zi, Filat a declarat că procedura de eliberare a fost „perfect legală”. „Pe mine personal m-ar mira enorm dacă instituția care a înaintat un demers motivat pentru liberarea condiționată, în baza căruia a fost emisă o încheierea judecătorească, după o perioadă de timp, nu întâmplător, după Consiliul Suprem al Securității, își va schimba poziția și va veni cu un nou demers. Acesta va fi și un test, dacă vreți”, a mai spus fostul premier.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/noul-director-al-penitenciarului-13-a-contestat-decizia-de-eliberare-a-lui-vlad-filat/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19