Select your Top Menu from wp menus

Maia Sandu: Candidatura la șefia Procuraturii este un târg între PSRM și PDM

Fosta prim-ministră, președinta Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu, califică drept o înțelegere între Partidul Socialiștilor și Partidul Democrat decizia de ieri a Consiliului Superior al Procurorilor de a-l înainta președintelui țării pe Alexandr Stoianoglo drept candidat la funcția de procuror. Politiciana susține că acesta este „un târg” între PSRM și PDM, având în vedere trecutul politic al lui Stoianoglo, care a făcut parte din Partidul Democrat. De asemenea, Maia Sandu susține că șeful statului, Igor Dodon, a preferat un om din sistemul procuraturii pentru că un om din afara sistemului ar fi reformat Procuratura și i-ar fi oferit independență autentică, lucru pe care nu l-ar dori președintele, transmite IPN.

„Eu nu-l cunosc foarte bine, dar în Republica Moldova nu am avut niciodată procurori generali sau viceprocurori care să ofere independență autentică sistemului. Deci, oamenii care vin din sistem nu știu ce înseamnă Procuratură independentă pe bune și este foarte greu să-mi imaginez cum cineva care a lucrat în sistem va putea să asigure această independență autentică, inclusiv în raport cu politicieni și cu oameni care au funcții înalte în stat. Aici se va vedea cât de independentă va fi Procuratura”, a declarat Maia Sandu în platoul emisiunii „Punctul pe azi” de la postul de televiziune TVR Moldova.

Fosta prim-ministră susține că la Procuratură există pe rol cazuri răsunătoare în care sunt implicați atât reprezentanți ai Partidului Democrat, cât și reprezentanți ai Partidului Socialiștilor, iar noul procuror va trebui să ia decizii prompte pe marginea acestora. „Dacă aceste decizii vor întârzia, va fi o confirmare în plus că a fost o înțelegere, un compromis între aceste două partide. Dacă va veni cu decizii convingătoare și corecte, fără să țină cont de influențele politice, atunci va fi altă situație, dar este greu de crezut”, a conchis politiciana.

În opinia președintei PAS, atât timp cât nu există un procuror independent și curajos care să-și asume responsabilitatea de a crea în Procuratura atmosfera că trebuie să se investigheze corect toate cazurile, indiferent pe cine vizează, nu vor fi sesizate rezultate nici în ceea ce privește investigarea dosarelor de finanțare ilegală a partidelor politice.

Totodată, după decizia anunțată ieri de CSP, Maia Sandu susține că președintele Igor Dodon este în proces de subordonare a justiției propriilor interese. „Aceasta nu este luptă pentru justiție, aceasta este luptă pentru injustiție. Din păcate, el încearcă în continuare să-și subordoneze justiția și o face cu sprijinul PDM în acest caz”, a notat fosta prim-ministră.

Joi, 28 noiembrie, Consiliul Superior al Procurorilor i-a propus șefului statului candidatura lui Alexandr Stoianoglo pentru funcția de procuror general, în urma desfășurării probei interviului.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/maia-sandu-candidatura-la-sefia-procuraturii-este-un-targ-intre-psrm-si-pdm/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19