Liderul Partidului Platforma Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase
spune că regretă faptul că nu s-a făcut uz de declarația pe care a
adoptat-o Parlamentul în luna iunie cu privire la starea de captivitate a
statului pentru a curăța instituțiile statului. Potrivit lui, în baza
acestei declarații se putea recurge la instrumente legislative pentru a
schimba situația în mai multe instituții.
Politicianul a adus drept exemple Consiliul Audiovizualului, Consiliul
Concurenței și alte instituții. „Regretul meu este că nu am umblat la
Consiliul Concurenței cu măsuri chirurgicale bazate pe hotărârea
Parlamentului cu privire la starea de captivitate și la alte instituții
reglementatoare. Nu am umblat cu același bisturiu la justiție,
Procuratură pentru că nu am avut suficientă susținere în această
majoritate”, a declarat Andrei Năstase în cadrul emisiunii „Cutia
neagră” de la postul TV8.
În opinia lui Andrei Năstase, ceea ce s-a întâmplat în ultimele zile
constituie o lovitură de stat, bazându-se pe rapiditatea cu care s-a
produs demiterea Guvernului și numirea unui executiv nou, pe
protagoniștii care se regăsesc în noua garnitură a cabinetului de
miniștri, dar și pe încălcarea unor proceduri. „Am făcut o afirmație pe
care mi-o asum totalmente. Așa consider eu că s-a întâmplat în momentul
de față. Deciziile o să le iau în funcție de circumstanțe”, a declarat
Andrei Năstase.
Liderul PPDA consideră că actualul Guvern nu este unul tehnocrat, așa
cum îl prezintă președintele Igor Dodon, pentru că este constituit din
oameni care s-au aflat în imediata apropiere a șefului statului. „Chicu
este un simplu oportunist, care se pare că nu știe despre ce vorbește
atunci când îl consiliază pe Dodon pentru că în toată această perioadă,
din sursele de care dispun eu, l-a tot consiliat pe Dodon că poate fi
răsturnat Guvernul care a dezghețat finanțările externe, care a inițiat
niște procese de reformare, de demantelare a schemelor din cadrul
economiei naționale, a schemelor de contrabandă”, a declarat Andrei
Năstase. Politicianul este de părere că actualul executiv va folosi
proiectul Legii bugetului elaborat de fostul cabinet de miniștri.
Joi, 14 noiembrie, Parlamentul a acordat vot de încredere cabinetului de
miniștri în frunte cu Ion Chicu și programului său de activitate. Noul
guvern a fost susținut cu votul a 62 de deputați din fracțiunile
Partidului Socialiștilor și Partidului Democrat. Deputații Blocului ACUM
au părăsit sala de ședințe înainte de procedura de vot.