Deputatul Partidului Politic Șor, Denis Ulanov, susține că se
conturează două scenarii, iar unul dintre ele se referă la un posibil
Guvern care ar putea fi numit în scurt timp și care, în opinia sa, nu va
putea activa eficient. Cel de-al doilea scenariu, potrivit lui Ulanov,
este unul de succes și presupune desfășurarea alegerilor parlamentare
anticipate. Declarațiile au fost făcute pentru presă după consultările
cu șeful statului, transmite IPN.
Denis Ulanov a menționat că cea de-a doua variantă, alegerile
anticipate, este una de succes și cu perspectivă. „Alegerile anticipate
inevitabil vor avea loc și în actuala situație este cel mai corect
format și aceasta pentru că un guvern care nu are sprijinul unei
majorități parlamentare este sortit să activeze într-un format
incomplet. Mai mult ca atât, în țara noastră nu există experiența unei
activități eficiente și de lungă durată a unui executiv minoritar”, a
declarat deputatul.
În opinia sa, este nevoie de pornit de la ceva, dar nu de la experiențe
în rândul alegătorilor, ci de la decizii corecte ale partidelor politice
care pot forma o majoritate și care să acționeze în interesul
alegătorului. „Aceasta este poziția noastră și ea va rămâne neschimbată
până când vom ajunge la alegeri parlamentare anticipate, iar ce va avea
loc mai departe, urmează să vedem”, a mai spus Denis Ulanov.
Partidul Șor are șapte mandate de deputat. Liderul formațiunii,
deputatul Ilan Șor, este dat în urmărire internațională și nu se
prezintă la ședințele Parlamentului.