Izolatorul de detenție provizorie (IDP) din cadrul Inspectoratului de Poliție Orhei a fost inaugurat ieri, 31 octombrie 2019. Edificiul a fost renovat și modernizat în conformitate cu standardele internaționale în materia respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei aflate în detenție provizorie.
În urma modernizărilor și modificărilor efectuate în acest izolator au fost instalate sisteme de monitorizare video, comunicare internă cu celula (de tip interfon), radioficare, securitate antiincendiară, sistem de protecție de valori umane, dar și alte condiții, inclusiv ce țin de igiena personală, care garantează respectarea drepturilor, securității și siguranței persoanelor private de libertate.
De asemenea, izolatorul mai este dotat cu sisteme moderne de control care să sprijine polițistul în realizarea misiunii de pază și protecție a deținuților, pentru solicitare de ajutor, prin declanșarea alarmei sonore prin mai multe opțiuni.
Totodată, izolatorul a fost prevăzut cu uși din sticlă transparentă pentru persoane care suferă de anumite fobii, cum ar fi cea de spațiu închis (claustrofobie), ușile celulelor fiind construite din sticlă transparentă pentru a nu le crea disconfort psihologic.
Izolatorul a fost renovat în cadrul Programului de suport bugetar pentru reforma Poliției și finanțat de către Comisia Europeană.
Pentru renovarea edificiului s-au investit 2,5 milioane de lei, bani oferiți de Uniunea Europeană