Un locuitor al raionului Rezina a fost condamnat de prima instanță la 11
ani de închisoare pentru comiterea unui omor într-un sat din raion.
Procuratura Generală informează într-un comunicat de presă că bărbatul
are 42 de ani și a fost anterior condamnat de două ori, inclusiv pentru
amenințarea cu omor a concubinei, transmite IPN.
Victima este un bărbat de 32 de ani. Acesta a fost omorât în propria
casă, în luna mai anul curent. Bărbatul a fost, mai întâi, lovit cu
genunchiul în față, apoi înjunghiat de mai multe ori.
Procurorii anunță că prin decizia primei instanțe s-a dispus încasarea a
peste zece mii de lei cu titlu de cheltuieli judiciare de la un
inculpat. Sentința este cu drept de atac.