Comisia parlamentară care investighează frauda bancară urmează să
prezinte un nou raport pe marginea furtului miliardului la mijlocul
lunii octombrie. În acest raport vor fi prezentate nume noi din lista de
beneficiari ai fraudei bancare. Declarația aparține deputatului Lilian
Carp, membru al comisiei parlamentare și a fost făcută în platoul Jurnal
TV. Potrivit lui, actualmente aceste nume sunt verificate de către
comisie, precum și legăturile dintre persoanele respective cu cele trei
grupuri cunoscute spațiului public: grupul Șor, grupul Filat și grupul
Plahotniuc, transmite IPN.
Lilian Carp spune că din lista de beneficiari care a fost prezentată
anterior de această comisie mai fac parte și alte nume pe care membrii
comisiei le verifică. „Lista este mult mai mare. Noi am menționat câteva
nume care sunt cunoscute spațiului public și care, de fapt, au
organizat procesul de devalizare a banilor”, spune parlamentarul. Lilian
Carp spune că acum se verifică conexiunea acestora cu grupurile care au
fost în lista de beneficiari: grupul Șor, grupul Filat și grupul
Plahotniuc. „O bună parte dintre ei nu sunt nume cunoscute opiniei
publice”, a explicat deputatul. Un nou raport al comisiei urmează să fie
prezentat în jurul datei de 15 octombrie.
Expertul economic Veaceslav Negruța consideră că strategia de recuperare
pe care au prezentat-o procurorii în anul 2018 nu a fost nimic altceva
decât „o oală în care s-au adunat toate fraudele bancare, începând de
prin 2007 și până în prezent și această strategie mai mult se referea la
creditele neperformante. În această strategie lipsea focusarea pe
furtul miliardului”.
Potrivit lui Veaceslav Negruță, comisia care a fost creată în Parlament
pentru investigarea furtului miliardului este de mare ajutor pentru
întreaga societate. „Unele lucruri care au fost ascunse, au apărut.
Odată cu schimbarea guvernării, am văzut și niște acțiuni ale
procurorilor privind așa-zise sechestre sau blocaj pe anumite active
chiar dacă acestea deja erau vândute sau cu alți proprietari în spate.
Prin inacțiunea procurorilor, dar de fapt aceasta este o crimă pentru că
ei au avut toată informația la dispoziție de mulți ani, dar au creat
acest coridor pentru ca oamenii să plece sau să-și schimbe interesele,
proprietățile, astfel creând obstacole majore pentru o investigație
veritabilă și pentru a avea măcar o șansă de recuperare a fondurilor
extrase din Republica Moldova”, a notat expertul.
Comentatorul politic din România Armand Goșu este de părere că această
comisie parlamentară trebuie să vină din punct de vedere politic să
valorizeze ceea ce s-a întâmplat și să pună presiune pe Procuratură ca
aceasta să se apuce de lucru. „Ei (n.r. membrii comisiei) sunt singurii
care mișcă ceva. Procuratura strălucește prin absență. Dacă nu s-ar pune
presiune politică în Parlament, dacă n-ar organiza aceste conferințe de
presă, dacă Alexandru Slusari (n.r. președintele comisiei) n-ar fi
activ pe rețelele de socializare, nu s-ar mișca nimic și frustrarea
populației ar crește și mai tare. Este extraordinar ce fac acești oameni
acolo”, a declarat Armand Goșu.