Select your Top Menu from wp menus

Ce prevede înțelegerea politică încheiată între Blocul ACUM și PSRM

Obiectivul primordial al înțelegerii semnate de către Blocul ACUM și Partidul Socialiștilor este păstrarea majorității parlamentare în scopul promovării reformelor cheie pentru dezvoltarea Republicii Moldova. În document nu se specifică perioada pentru care este încheiat acest acord, însă se menționează că „înțelegerea se reflectă inclusiv asupra Programului de guvernare și Planul de acțiuni al Guvernului pentru anii 2019-2020”. Acordul publicat de către Partidul Acțiune și Solidaritate conține și semnăturile președintelui Igor Dodon, premierului Maia Sandu și președintei Parlamentului, Zinaida Greceanîi, transmite IPN.

Potrivit înțelegerii semnate luni seara, 16 septembrie, părțile semnatare își asumă angajamentul de a guverna în condițiile de respectare a statului de drept, legalității, ordinii constituționale și respectului reciproc. Părțile vor promova și respecta angajamentele internaționale ale Republicii Moldova în ceea ce privește aplicarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană. Totodată, părțile vor continua cooperarea în contextul acordurilor economice, sociale și culturale semnate în cadrul Comunității Statelor Independente și altor acorduri semnate de Republica Moldova. Părțile se vor abține de la acțiuni care subminează activitatea guvernării în interes public. De asemenea, părțile se vor abține de la declarații și acțiuni ce contribuie la dezbinarea societății, inclusiv etnice, geopolitice, religioase etc.

În eventualitatea înaintării de către forțele politice parlamentare de opoziție a unor proiecte care ar putea ridica nivelul de viață al cetățenilor Republicii Moldova sau ar fi benefice pentru dezvoltarea social-economică a țării, părțile semnatare ale înțelegerii ar putea să susțină aceste proiecte, după consultarea prealabilă în cadrul majorității parlamentare.

Acordul dintre ACUM și PSRM prevede reformarea Curții Supreme de Justiție prin revederea competențelor, modificarea condițiilor și a criteriilor de numire a judecătorilor, precum și reducerea numărului acestora. Alte prevederi în domeniul justiției țin de modificarea Constituției în vederea excluderii prezumției caracterului ilicit al proprietății pentru demnitarii și funcționarii publici.

În ceea ce privește alegerile locale generale din 20 octombrie, cele două formațiuni și-au asumat angajamentul de a se abține de la atacuri la persoană – „în scopul eliminării elementelor sistemului oligarhic din cadrul administrației publice locale”. De asemenea, părțile semnatare au convenit că nu vor susține candidații la funcția de primar, afiliați fostului „regim oligarhic și partidelor compromise, în cazul accederii acestora în turul doi al alegerilor”.

Semnatarii înțelegerii își asumă respectarea angajamentelor pentru implementarea Acordului de Asociere și accesarea asistenței macrofinanciare și suportului bugetar sectorial din partea UE, în principal, în vederea adoptării sau modificării cadrului legal. Și anume în ceea ce ține de independența financiară a Curții de Conturi, regimul de sancțiuni pentru spălarea banilor etc.

Acordul mai prevede revizuirea legislației în vederea responsabilizării demnitarilor și funcționarilor din conducerea autorităților autonome și de reglementare în vederea exercitării de către aceștia a sarcinilor în mod eficient și având la bază interesul public – Consiliul Audiovizualului, Consiliul Concurenței, ANRE, ANRCETI, ANI, CNPF, ANSC etc. Printre angajamente se mai numără examinarea oportunității introducerii evaluării externe a conducerii instituțiilor de reglementare.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/ce-prevede-intelegerea-politica-incheiata-intre-blocul-acum-si-psrm/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19