Aproape de ora 17, Parlamentul a votat pentru retragerea imunităţii deputatelor Partidului Sor Marina Tauber şi Reghina Apostolova , iar în scurt timp, câteva maşini de lux, cu deputatele, susţinătorii acestora din Chişinău şi bodyguarzii au ajuns la Orhei.
Vezi si Marina Tauber a fost arestată de CNA la Orhei. Momentul reţinerii: VIDEO
În jurul orei 17:30, pe strada 31 August, vizavi de gimnaziul din cartierul Slobozia Doamnei, cortegiul parlamentarelor a fost ajuns din urmă de oamenii legii si stopat. Marina Tauber si Reghina Apostolova au fost reţinute, iar scenele au fost filmate de martorii din jur, dar şi din maşinile aflate în trafic. Pe de o parte, sutinatorii lui Tauber şi Apostolova, printre care astfel de persoane ca Valeri Klimenko, preşedintele de onoare al Partidului Sor şi Iuri Belenchi – activist fervent al formaţiunii din Orhei, au încercuit strâns maşina în care se afla Tauber şi se îmbrânceau cu mascaţii şi poliţiştii . Pe de altă parte, din unele automobile care se deplasau pe şosea, se auzea “La puşcărie!”.
Potrivit unor surse, Tauber, Apostolova şi cei care le însoţeau ar fi intenţionat să cheme oamenii din părţile Orheiului la revoltă, cu blocarea circulaţiei transportului pe una din şosele. Ceva mai devreme, deputatul Blocului ACUM, Alexandr Slusari, preşedintele comisiei parlamentare care investigheaza „furtul miliardului”, a atentionat politia că Tauber şi Apostolova, care figurează în Raportul Kroll privind frauda bancară, vor încerca să fugă în Transnistria, pentru a nu fi arestate.
Înainte de a deveni deputat, în rezultatul alegerilor din februarie curent, Marina Tauber a fost timp de aproape un an primar la Jora de Mijloc. Nu departe de această localitate, există legătura peste Nistru cu Transnistria, printr-un pod plutitor.