Select your Top Menu from wp menus

Cine sunt cei șapte candidați la funcția de procuror general

Lista candidaților care au depus dosarele la concursul pentru funcția de Procuror general a fost publicată pe pagina web oficială a Procuraturii Generale, transmite MOLDPRES.

Cei șapte candidați sunt: Gropa Maxim, procuror în Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale; Istrate Anatolie, avocat, ex-procuror; Ivanov Vsevolod – procuror în Procuratura municipiului Chișinău, Oficiul Râșcani; Eremciuc Roman, procuror, adjunct al procurorului-șef al Procuraturii municipiului Chișinău, șef al Oficiului Centru; Popa Igor, procuror, ex – adjunct al Procurorului General; Popov Ruslan, procuror-șef al Secției analiză criminologică, avizare și propuneri de legiferare din cadrul Direcției politici, reforme și protecția intereselor societății a Procuraturii Generale; Bulat Eduard, adjunct al Procurorului General.

Potrivit prevederilor legale, în termen de 20 de zile lucrătoare de la termenul limită de depunere a dosarelor, care a expirat marți, 10 septembrie, Consiliul Superior al Procurorilor /CSP/ va anunța lista candidaților care au depus dosare complete și care îndeplinesc condițiile de participare la concurs.

Concursul pentru funcția de procuror general a fost anunțat de CSP la 9 august. Postul a rămas vacant la 11 iulie curent, după ce Eduard Harunjen a demisionat. În prezent, interimatul funcției este asigurat de Dumitru Robu. 


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/cine-sunt-cei-sapte-candidati-la-functia-de-procuror-general/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19