Select your Top Menu from wp menus

Decizii urgente la CM Orhei, monitorizate de Marina Tauber şi o mulţime de susţinători ai lui Shor/ FOTOREPORTAJ


În învălmăşeala dintre cele două sărbători naţionale de la finele lunii august şi startul anului şcolar a fost organizată o şedinţă extraordinară a Consiliului municipal (CM) Orhei. Spre sfârşitul zilei de lucru de vineri, 30 august, la apelul primarei interimare Diana Memeţ s-au prezentat 23 de consilieri municipali din cei 27. Aceştia trebuiau să aprobe 9 decizii, trei dintre care în blocuri de până la 5 chestiuni, proiectele cărora le-au primit cu trei zile mai devreme. În realitate, au aprobat cu 6 decizii mai mult, iar proiectele lor au fost incluse suplimentar pe ordinea de zi.

Ultimele două proiecte, care se refereau la organizarea alegerilor locale în municipiul Orhei, au ajuns in faţa unor consilieri la începutul şedinţei plenare. Respectivele decizii au fost aprobate fulgerător de fracţiunea majoritară, loială ex-primarului şi deputatului fugar Ilan Shor. Asta, deşi din partea neafiliaţilor s-a auzit solicitarea de amânare, pentru a vedea ce candidaturi sunt propuse pentru componenţa Consiliului electoral de circumscripţie munucipal şi pentru birourile electorale ale secţiilor de votare din Orhe la alegerile din 20 octombrie curent.

Atmosfera şi mersul şedinţei CM Orhei sunt, in linii mari, redate de imaginile surprinse la sediul Primăriei:

In holul Primariei se aduna sustinatorii

În pofida caniculei de afară, spre ora 16, pentru care a fost programată şedinţa extraordinară a CM Orhei, la Primărie au început să vină persoane vârstnice, majoritatea femei, care deja de mai bine de doi ani sunt omniprezente la şedinţele CM Orhei. In acest răstimp au primit denumirea neoficiala de “grup de sprijin” al lui Ilan Shor.

Sala de şedinţe de la etajul doi s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru susţinătorii lui Shor,care sunt chiar mai multi, comparativ cu alte dăţi. Nu ajung locuri şi femeile se aşează câte trei pe două scaune sau una în braţele alteia. “Pentru ce aţi venit?”, o întreb pe vecină.
“Pentru dreptate!”, răspunde aceasta.
“Ştiţi ce anume va avea loc?”. În loc de răspuns, femeia de alături îşi trage ochelarii de soare, iar alta se ascunde după pălărie.

Activista-coordonatoare de la usa, sedinta CM Orhei

La locul strategic de lângă uşă, stă o activistă ferventă a Partidului Sor care, ca şi la alte şedinţe, dirijează cu “grupul se sprijin”. Aceasta dă ordine cine şi unde să se aşeze, să se caute şi aducă scaune din birourile Primăriei şi spune că şedinţa nu va dura mult timp. Femeia îmi comandă şi mie: ”Ia nu mai filmaţi! O să filmaţi şedinţa!” O întreb cine este ca să dea ordine şi îmi spune că ea e aici coordonatoare.

Marina Tauber, Victor Pertu, Iuri Belenchi asezati alaturi de conducerea Primariei

Exact înainte de startul şedinţei, a intrat deputata partidului “Sor” (PS), Marina Tauber. În sală este şi Alina Sargu, purtătoarea de cuvânt a lui Sor şi al partidului omonim, dar şi alte persoane care au apărut odată cu deputata. Tauber, iar lângă ea – managerul Regiei Apă Canal, Victor Perţu şi un fruntas local al PS, Iuri Belenchi, îşi ocupă locurile ce le sunt rezervate lângă viceprimarii Valerian Cristea şi Marina Cravcenco şi primara interimară Diana Memeţ.

Secretara CM Ala Buracovschi, proceduri de la inceputul sedintei

Secretara CM, Ala Buracovschi, anunţă că la şedinţă sunt 22 de consilieri. Consilierul PD, Iurie Lupacescu, a anunţat-o că nu va putea veni, iar pe consilierul Vasile Guzun nu l-a putut găsi la telefon. Între timp, în sală şi-a făcut apariţia încă o membră a fracţiunii majoritare – Tamara Plămădeală şi numărul consilierilor prezenţi ajunge la 23.
Preşedinte al şedinţei, ca de obicei, este ales Evhgheni Pisov, reprezentantul majorităţii. Împotrivă votează consilierul PL, Ion Codreanu, iar consilierul Mihai Tihon, de la Blocul Electoral Lista Poporului, se abţine.

Liderul majoritarilor, Pavel Verejanu, cu lista de proiecte suplimentare

Pavel Verejanu, liderul fracţiunii majoritare, propune ca pe ordinea de zi să fie incluse, suplimentar, şase proiecte de decizie. Printre acestea, două sunt despre rezultatele inspectării financiare la Regia Apa Canal Orhei SA şi despre majorarea tarifelor pentru întreprinderea Orhei Vit. Altele două sunt despre organizarea alegerilor locale în municipiul Orhei. Pisov, fără să asculte ce spune neafiliatul Oleg Matei, pune la vot. Consilierul liberal Codreanu: “Cine vă fugăreşte, domnule Pisov? Oamenii nici nu se pot expune!’

Consilierul Mihai Tihon: „Firma e dupa el?”

O decizie pe care trebuie să o aprobe consilierii, este despre acordarea scutirii la plata taxelor locale unui antreprenor, în baza proiectului “revenire”, promovat de Ilan Sor.
Mihai Tihon: “Firma e înregistrată? E după dânsul?” Ion Golban, consilier din fracţiunea majoritară: “El e administratorul”. Oleg Matei: “Noi va sponsorizăm echipa înainte de alegeri!” Pisov pune la vot, comentând: “Mare echipă! O persoană!”. Ion Golban numără: “4 s-au abţinut, 18 pentru…” Oleg Matei: “ Încă o dată vă spun – număraţi că lumea!” Ion Golban: “Voi aşa votaţi, eu nu pot… Nu toţi consilierii votează ori votează foarte rapid şi-i greu de numărat!”

In această manieră s-a derulat întreaga şedinţă a CM Orhei. Preşedintele Evgheni Pisov era cât pe ce să încheie lucrul înainte de epuizarea ordinei de zi, declarând şedinţa închisă, dar i s-a spus că mai este un proiect de decizie.

Pavel Verejanu si fractiunea sa voteaza

Printre deciziile aprobate de consilierii municipali se numără, cel puţin, patru controversate, care le-au trezit dubii şi îngrijorări consilierilor din afara echipei lui Shor. Astfel, cu titlu gratuit la balanţa municipiului au fost primite bunuri şi lucrări de peste 50 de miioane de lei – majoritatea din partea a două asociaţii obşteşti afiliate lui Ilan Shor, în baza unor facturi eliberate cu 3 ani si chiar 4 ani în urmă. A fost acceptat ca Regia Apa Canal SA să majoreze de 3 ori tariful pentru epurarea şi evacuarea apelor uzate la Orhei Vit SA. Au fost desemnate candidaturile membrilor Consiliului electoral de circumscripţie mun. Orhei, dar şi candidaturile membrilor birourilor electorale ale secţiilor de votare din Orhei pentru alegerile din 20 octombrie curent.

Cu detalii despre unele decizii aprobate la şedinţa CM Orhei, pentru care s-au consumat, în total, în jur de 40 de minute – cam tot atât cât a durat şedinţa comună a trei comisii consultative, organizată chiar înainte de şedinţa în plen, vom reveni.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/decizii-urgente-la-cm-orhei-monitorizate-de-marina-tauber-si-o-multime-de-sustinatori-ai-lui-sor-fotoreportaj/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19