Select your Top Menu from wp menus

Cu scârboşenii în rusă, mătură şi curea în mâini Tauber şi Shor sunt naturali. Cu flori şi atenţii de Ziua Limbii Române – nu!// Editorial

„Cu sărbătoarea!” – a vociferat Tauber pe 31 august, de Ziua Limbii Române, la bustul lui Mihai Eminescu din Orhei. Incultură? Da! Tupeu? Da! Altfel, ar fi stat acolo unde îi este locul – în rândurile din spate şi nu ar fi ieşit în faţă, prima, lăudându-şi partidul său şi al fugarului condamnat Ilan Shor. La fel cum a făcut-o pe 27 august, de Ziua Independenţei şi Integrităţii R.Moldova.

Unde se uită sfetnicii şcoliţi în România din banii statului vecin, iar apoi plătiţi din miliardul furat de la moldoveni? Pe atâta bănet ar fi trebuit deja să o înveţe pe Tauber şi pe alţii alde ea când şi cum să vorbească şi ce să facă. Ce, slugile care au grijă de imaginea stăpânilor afacerişti-şorişti nu văd cât de nelalocul ei e Tauber care, ca la moşia sa, se paraşutează la Orhei de sărbătorile naţionale şi ţine discursuri partinice, silindu-se să vorbească inteligibil?

Uitaţi-vă la scenele de acum un an, când actuala deputată Tauber, împreună cu un alt fruntaş-şorist, Pavel Verejanu, aţâţau o mulţime duşmănoasă şi îi goneau pe câţiva orheieni din oraşul lor. Cu mătura în mână, spume la gură şi scârboşenii în rusă lui Tauber îi stă incomparabil mai bine. Pe ea şi pe Shor, care ameninţa jurnaliştii cu cureaua de 1500 de dolari, îi trădează propria natură. Se vede de la o poştă care atribute le sunt originale şi care le sunt străine. Aşa că ar face bine să se ţină departe de evenimentele şi simbolurile reprezentative ale statului pe care l-au furat, după care şi-au cumpărat voturi, ca să-l stăpânească.

De dragul adevărului, Tauber – sora de idei şi de afaceri a lui Shor încheagă , totuşi, româna mult mai bine ca “frate-său”. Shor, încă cu vreo 4 ani în urmă le-a promis celor care şi astăzi i se ploconesc ca unui binefăcător neprihănit, că va învăţa limba “de stat”. Dar nici acum nu poate citi un text din câteva propoziţii. De ţipat de pe scenă în rusă, de manipulat şi de învrăjbit reciproc băştinaşii sărăciţi tot de el şi de cei ca el – asta da, poate! La aşa ceva Shor şi cei care au agreat dezmăţul degradant, show-urile populiste, bazaconiile la bănci, aeroport, duty-free-uri etc., etc. se pricep!

Acum, că s-a pus la adăpost în Israel, acolo unde s-a născut, Shor s-a apucat să-i tuteleze pe moldoveni de la distanţă – în scris şi video. Pe 31 august, cu prilejul sărbătorii, a scris omagial despre limba poporului printre care a trăit şi pe care, în semn de minim respect, nu a catadicsit să o înveţe măcar la nivel elementar.

Dacă tot îl umflă scrisul şi se crede politician sadea, ce ar fi să intre într-o închisoare din Moldova care, cică, îi este atât de dragă? Să stea fără curea la nădragi şi să depene amintiri cu Filat şi Platon pe care i-a înfundat „amical”. Trimise de la pârnaie, poate, mesajele lui ar mai valora câţiva bănuţi. Nu shekeli.

Altminteri, moldovenii necăjiţi, de grija cărora Shor nu doarme nopţile, nu prea o au cu valutele altor ţări. Doar cu bănuţii. Ca nişte mioritici cuminţi, tocmai buni de servit lui Shor&Co.

Tatiana Djamanov


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/cu-scarbosenii-in-rusa-matura-si-curea-in-maini-tauber-si-shor-sunt-naturali-cu-flori-si-atentii-de-ziua-limbii-romane-nu-editorial/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19