Femeia care a căzut în fântână împreună cu cei doi copii se afla în
vizită la bunica sa, în localitatea Rotunda, raionul Edineț. Bătrâna
este cea care a strigat după ajutor după ce nepoata a plecat cu cei doi
copii în grădină și, după aproximativ cinci minute, a auzit zgomote din
fântână. Copilul de doi ani, care a reușit să fie salvat, a fost
transportat la spital, în secția reanimare. Marți, 27 august, micuțul a
fost transferat în secția pediatrie, iar starea lui este în afara
oricărui pericol.
Solicitată de IPN, ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție
Edineț, Svetlana Talpă, a declarat că femeia, în vârstă de 25 de ani,
era căsătorită, iar soțul se află la muncă peste hotare. Tânăra cu cei
doi copii, de o lună și de doi ani, care locuiau în municipiul Edineț,
au mers pe 24 august în vizită la bunica. Acolo, femeia urma să stea
până la întoarcerea soțului. Luni după-amiază, lăsând mezinul în
cărucior cu bunica, femeia a mers cu băiatul de doi ani în grădina
gospodăriei pentru a da apă la capre. După aproximativ 20 minute, s-a
întors în ogradă împreună cu fiul mai mare. La scurt timp, femeia a
plecat din nou în grădină cu fiul ei de doi ani, iar după aproximativ
cinci minute a venit în ogradă de una singură și l-a luat din cărucior
în brațe pe fiul său mai mic.
I-a spus bunicii că se întoarce imediat. Bunica, așteptând aproximativ
cinci minute și văzând că nepoata s-a nu revine, a hotărât să meargă în
grădină să vadă unde sunt și a văzut șlapii nepoatei lângă colacul
fântânii și capacul era deschis.
Apropiindu-se de gura fântânii, a auzit zgomote și a apelat la ajutorul
vecinilor. Unul dintre bărbați, legat cu o funie, a coborât în fântână.
Acesta a luat în brațe sugarul, care era deja fără suflare. Celălalt
băiat, de doi ani, era inconștient și respira cu greu. Ulterior, sosiți
la fața locului, salvatorii au scos trupul neînsuflețit al femeii.