În momentul în care în fruntea Procuraturii Generale va veni un procuror
general interimar responsabil, acesta va putea face interpelări de
extrădare către statele unde se bănuiește că s-ar putea afla Vladimir
Plahotniuc, fostul lider al Partidului Democrat. Declarația aparține
prim-ministrului Maia Sandu. Declarația a fost făcută în platoul
postului de televiziune n4. Potrivit ei, aceasta după ce se va iniția un
proces pe numele democratului, transmite IPN.
„Primul lucru – trebuie să fie învinuit în baza probelor care eu sunt
sigură că există curaj la Procuratură astăzi ca să se inițieze aceste
procese. Trebuie să fie documentate ilegalitățile comise de acesta și
următorul pas ar fi să se ceară extrădarea, inclusiv în Statele Unite
ale Americii, dar poate și în alte țări unde se bănuiește că ar putea să
se ascundă”, a declarat prim-ministrul. Potrivit ei, un grup de
procurori serioși vor putea prezenta probe.
Maia Sandu spune că ar fi posibilă o colaborare cu PDM, dar acest lucru
s-ar putea întâmpla dacă Partidul Democrat va trece printr-un proces
profund de curățare. „Foarte mulți dintre cei care sunt în Parlament și
în organele de conducere ale partidului trebuie să plece ca să dea o
șansă acestei formațiuni. Eu cred că acest partid va avea nevoie de timp
ca să recupereze încrederea oamenilor și după, la următoarele alegeri,
evident, dacă va exista această reformate, o să discutăm despre o
coaliție. Dar după alegeri”, a menționat șefa cabinetului de miniștri.
Totodată, Maia Sandu menționează că dacă nu se va reuși reforma
instituțională pe care noua guvernare și-a propus-o și anume să fie
aduși oameni independenți în instituțiile-cheie: Procuratură, Curtea
Constituțională, etc., atunci aceasta va fi o linie roșie peste care nu
vor putea trece cele două formațiuni, blocul ACUM și PSRM. „Pentru că
noi am venit în politică pentru ca să eliberăm statul de sub controlul
unor personaje, ca să construim instituții independente, care să
respecte legea, care să vegheze respectarea legii, care să lucreze în
interesul cetățeanului. Pentru noi asta este linia roșie. În momentul în
care se va vedea că interesele partenerilor noștri sunt altele, dacă se
va ajunge acolo, evident că această majoritate nu va putea continua”, a
declarat Maia Sandu.