Avocatul Dumitru Pavel, profesorul universitar Dorin Cimil și
consilierul prezidențial Maxim Lebedinschi au fost desemnați în calitate
de membri ai Comisiei Electorale Centrale și confirmați în funcții de
către Parlament, în ședința din 16 iulie, transmite IPN.
În dezbateri, deputatul PDM Serghei Sîrbu a declarat că în procesul de
înaintare a candidaților nu s-a respectat principiul proporționalității
majorității și opoziției. Drept răspuns, președintele Comisiei juridice,
numiri și imunități, Sergiu Litvinenco, a spus că PDM are deja doi
membri la CEC. La care, Sergiu Sîrbu, i-a replicat că PDM nu are niciun
membru în CEC, întrucât toți candidații, la numire, depun jurământul că
nu sunt membri de partid. Acesta i-a îndemnat pe membrii CEC să se
supună doar poporului, Constituției și Codului Electoral, nu vreunui
lider de partid.
Deputatul PSRM Vlad Batrîncea consideră că noii membri ai CEC întrunesc condițiile legale și sunt profesioniști.
Întrebați, de către democratul Andrian Candu, despre prioritățile pe
care le au, Dorin Cimil a menționat armonizarea legislației electorale
la realitățile actuale. Dumitru Pavel a spus că pentru el este
prioritară respectarea cadrului legal și a atribuțiilor membrilor CEC,
care au menirea ca votul poporului să fie transcris în practică. Maxim
Lebedinschi a spus că pentru el, ca membru de echipă a CEC, va conta
imaginea instituției și va face totul pentru asigurarea aprecierii cât
mai înalte a activității CEC, inclusiv la nivel internațional.
Comisia Electorală Centrală este constituită din nouă membri: un membru
este desemnat de către președintele țării și alți opt membri sunt
desemnați de către Parlament, cu respectarea reprezentării proporționale
a majorității și a opoziției.
Cele trei locuri la CEC au devenit vacante după demisiile anunțate de Alina Russu, Rodica Ciubotaru și Iurie Ciocan.