Premierul Maia Sandu a fost
invitată în Ucraina și Germania, pentru a efectua două vizite oficiale
în aceste țări, transmite IPN.
Astfel, într-o postare pe pagina de Facecbook, premierul Republicii
Moldova scrie că va pleca la Kiev pe 11 iulie și mulțumește
președintelui ucrainean Volodimir Zelenski pentru invitație și
disponibilitatea de a avea această întrevedere atât de repede.
„Următoarele mele vizite oficiale în calitate de prim-ministru le voi
face la Kiev, pe 11 iulie, și la Berlin, pe 16 iulie. Ucraina și Moldova
au experiențe politice similare în regiune, mai ales în ceea ce
privește lupta împotriva corupției și construirea unor state democratice
și funcționale axate pe nevoile și aspirațiile cetățenilor, și au
același obiectiv de integrare europeană.”, scrie Maia Sandu.
De asemenea, prim-ministrul Republicii Moldova scrie că, pe 16 iulie, va
efectua o vizită în Germania, la invitația cancelarului Angela Merkel.
Maia Sandu mulțumește pentru sprijinul constant acordat de Germania
cetățenilor Republicii Moldova. „Germania a fost, de fiecare dată, un
aliat de încredere al Republicii Moldova în promovarea și consolidarea
democrației în țara noastră și în susținerea obiectivelor strategice ale
Republicii Moldova.”, a transmis Maia Sandu.