Select your Top Menu from wp menus

Revenirea la sistemul proporțional de vot face imposibilă revenirea la putere a PDM, opinie

Din punct de vedere politic, adoptarea legii care se referă la revenirea la sistemul proporțional de vot face practic imposibilă revenirea Partidului Democrat din Moldova la putere. De această părere este Vladislav Kulminski, directorul executiv al Institutului pentru Inițiative Strategice, expusă la emisiunea „Glavnîi vopros” de la NTV Moldova, transmite IPN.

Potrivit lui, aceasta pentru că în cazul sistemului proporțional democrații vor obține între 10 și 13 fotolii în Parlament. Totodată, deputații din majoritatea parlamentară actuală sunt obligați să meargă mai departe, nu să se oprească la aceste modificări legislative. În opinia lui, nu este suficientă modificarea legislației. Vladislav Kulminski s-a referit aici la o nouă componență a Comisiei Electorale Centrale, la înlocuirea procurorilor. „De facto, trebuie să aibă loc o curățare serioasă. Această curățare trebuie făcută în limitele legii”, spune directorul executiv al IIS.

Deputatul socialist Vladimir Țurcanu consideră că pentru adoptarea în următoarele lecturi, proiectul care prevede revenirea la sistemul proporțional de vot trebuie examinat foarte amănunțit pentru că există multe modificări. „Sunt propuneri interesante în ceea ce privește diaspora, posibilitatea de a vota chiar dacă cetățenii au documente expirate și a fost atins un subiect foarte interesant – votul electronic. Aceasta în situația în care foarte mulți cetățeni moldoveni se află peste hotare”, spune parlamentarul.

Deputatul blocului ACUM Vladimir Bolea spune că modificările legate de proiectul privind revenirea la sistemul proporțional de vot a durat circa o oră și jumătate. „Toate propunerile au fost foarte bine gândite și cred că nu se va reuși adoptarea rapidă a lui pentru că deputații care au mai fost în Parlament au o experiență bogată, juriștii noștri au venit cu propuneri foarte bune. Eu cred că documentul final pentru care se va vota în lectura finală va fi foarte bine pregătit și va răspunde tuturor cerințelor Comisiei de la Veneția, Uniunii Europene și interesului cetățenilor Republicii Moldova” , spune Vladimir Bolea.

Marți, 11 iunie, deputații din Partidul Socialiștilor și cei din Blocul politic ACUM au adoptat în primă lectură un proiect de lege de modificare a Codului Electoral, prin care se anulează sistem electoral mixt. Inițiativa legislativă care prevede revenirea la sistemul electoral proporțional a fost susținută cu votul majorității prezente la ședință.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/revenirea-la-sistemul-proportional-de-vot-face-imposibila-revenirea-la-putere-a-pdm-opinie/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19