Prim-ministrul ales Maia Sandu consideră că invitația la dialog
înaintată de Partidul Democrat arată intenția acestuia de a nu se
conforma legii. Potrivit ei, „opoziția parlamentară blochează în
continuarea abuziv instituțiile statului”. În context, politiciana a
înaintat câteva condiții pentru a fi deblocată criza politică, transmite
IPN.
Într-o conferință de presă, Maia Sandu a declarat că singura formă
de dialog va avea loc numai după „eliberarea imediată a tuturor
instituțiilor statului, retragerea persoanelor agresive din jurul
clădirii Guvernului”. De asemenea, „după încetarea oricăror amenințări
la adresa funcționarilor publici și asupra cetățenilor Republicii
Moldova”.
„După îndeplinirea acestor condiții, dialogul poate continua doar
în Parlament. Deputații PDM ar trebui să se prezinte la ședința
Parlamentului. Noi nu acceptăm discuții ascunse de ochii lumii, așa cum
sunt obișnuiți cei de la PDM. Singura formă legală și democratică de
dialog poate avea loc numai în Parlament”, a spus Maia Sandu.
Întrebată referitor la procesul penal privind finanțarea Partidului
Socialiștilor, Maia Sandu a precizat că Partidul Acțiune și
Solidaritate, pe care îl conduce, a militat dintotdeauna pentru
corectitudine în ceea ce ține de finanțarea partidelor politice
„Trebuie să mergeți la Procuratura Generală să îi întrebați de ce
până astăzi nu au făcut nimic și astăzi sunt atât de interesați de acest
subiect. Faptul că această investigație se întâmplă astăzi poate să
conducă la concluzia că este un act politic”, a declarat Maia Sandu.