Partidul Democrat anunță desfășurarea unor întruniri social-politice, în
perioada 10-30 iunie, non-stop, în Piața Marii Adunări Naționale,
precum și în fața mai multor instituții de stat. O dispoziție în acest
sens a fost semnată pe 10 iunie de către viceprimarul capitalei, Nistor
Grozavu, ca urmare a unor declarații prealabile înaintate de PDM,
transmite IPN.
Potrivit dispoziției, PDM planifică întruniri social-politice în
fața Guvernului, în PMAN, la Curtea Constituțională, la Ministerul
Afacerilor Interne, precum și în fața Procuraturii Generale. Printre
adresele menționate în declarațiile prealabile se mai numără și Șoseaua
Hâncești, 64, unde este amplasată televiziunea publică, dar și strada
Armenească, 44/3, unde se află sediul central al PDM. În dispoziție se
mai menționează și alte locații, cum ar fi Ministerul Finanțelor,
Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.
Solicitat de IPN, vicepreședintele PDM, Vladimir Cebotari, a spus
că formațiunea a anunțat anterior că va organiza manifestații pașnice la
solicitarea susținătorilor, însă nu a oferit alte detalii.