I-a fost întârziat zborul cu 8 ore și a primit despăgubiri în valoare de peste 2 mii de euro. Este cazul unui tânăr din Chișinău care a dat în judecată Air Moldova după ce compania nu și-a îndeplinit obligativitățile. Acum Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a emis hotărârea finală prin care obligă compania aeriană să achite despăgubiri, scrie Cotidianul.
„La data de 15 septembrie 2017, eu am depus o plângere la Air Moldova cerând compensație pentru retinerea zborului. Compania nici nu a cerut scuze pentru cele 8 ore de întârziere. Curtea Supremă de Justiție a emis hotărârea finală prin care obligă compania aeriană „Air Moldova” să-mi achite 2080 euro pentru întârzierea zborului Londra – Chișinău cu 8 ore”, a menționat Ion Andronache, care a câștigat procesul împotriva companiei.
Potrivit directivelor UE, un zbor se consideră întârziat începând cu: două ore pentru zborurile de până la 1.500 km, trei ore pentru zborurile în interiorul Uniunii Europene peste 1.500 km şi pentru toate celelalte zboruri între 1.500 şi 3.500 km şi patru ore pentru zborurile de peste 3.500 km.
În cazul zborurilor a căror întârziere este de cinci ore sau mai mare, se poate solicita rambursarea costului biletului pentru partea de călătorie neefectuată şi un zbor către locul de plecare iniţial. Iar dacă zborul ajunge la destinaţia finală cu o întârziere egală sau mai mare de trei ore, pasagerii au dreptul la o compensaţie fixă, stabilită conform regulilor privind compensaţia în cazul anulării, în funcţie de distanţa zborului: 250 de euro, 400 de euro sau 600 de euro.