Zeci de mii de români, din țară și diasporă, au participat la un protest antiguvernamental la București, în Piața Victoriei, care a degenerat treptat în ciocniri repetate cu forțele de ordine. Nu există cifre oficiale privind numărul participanților, dar, potrivit diverselor medii de informare, au fost între 80 și 100 de mii de persoane.În cursul protestului au avut loc ciocniri repetate între jandarmi și grupuri de manifestanți violenți. Forțele de ordine au recurs la gaze lacrimogene și tunuri cu apă, iar în jurul orei 23.00, jandarmii au intervenit în forță pentru evacuarea pieței. Peste 200 de de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, între care mai mulți jandarmi, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov, citat de Mediafax.Protestul de vineri a fost organizat în cea mai mare parte pe rețelele de socializare, la inițiativa românilor din diaspora. Protestul era îndreptat împotriva actualului guvern, condus de PSD și a schimbărilor făcute la Codurile Penale și în legile justiției. Un alt motiv de nemulțumire l-a constituit demiterea Laurei Codruța-Kovesi de la conducerea Direcției Naționale Anticorupție.
sursa: europalibera.org