Categories: SocialȘtiri

99 femei gravide și 628 copii au fost infectați cu COVID-19

Un număr de 99 femei gravide și 628 copii au fost infectați cu COVID-19, o bună parte din ei deja s-au tratat. Anunțul a fost făcut vineri în cadrul unei conferințe de presă de directorul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, Nicolae Furtună, comunică MOLDPRES.

Șeful ANSP a ținut să dezmintă zvonurile precum că cei mici nu se infectează și a solicitat părinților să fie precauți și să evite locurile aglomerate și terenurile de joacă. ”54 de copii infectați aveau vârsta de până la un an. Rog părinții să conștientizeze riscurile”, a spus Furtună.

El a solicitat cetățenilor, mai ales locuitorilor din orașe, să evite locurile aglomerate, să păstreze distanța, iar dacă nu au strictă necesitate să nu urce în transportul public.

Directorul de la Sănătate publică a menționat că, până la ziua de astăzi, 1847 angajați din sistemul medical s-au infectat cu COVID-19. O mare parte dintre aceștia s-au tratat și au revenit la serviciu. El a adăugat că continuă testarea masivă în rândul personalului medical, fiind efectuate peste 7000 de teste.

Conform datelor oferite de MSMPS, până la data de 12 iunie, în R. Moldova s-au înregistrat 10727 cazuri de infectare cu COVID, 6228 sau 58 la sută din pacienți au fost deja tratați, 344 sunt internați în stare gravă, iar 382 au decedat în urma complicațiilor provocate de noul virus.

Furtună a precizat că atât agenții economici, cât și populația au înțeles eronat scoaterea unor restricții. “Noi toți trebuie să învățăm să trăim în noile condiții și să nu uităm de măsurile de protecție. Să evităm aglomerațiile și să păstrăm distanța socială”, a atenționat șeful ANSP.

El a precizat că atât instituția pe care o conduce, cât și celelalte instituții cu funcții de control vor intensifica controale la agenții economici pentru a verifica cum sunt respectate regulile de prevenție a COVID-19. „Numai în ultimele zile am făcut controale inopinate și am aplicat 8 amenzi și am suspendat activitatea a 23 de obiective”, a  conchis Furtună.

RadioOrhei

Recent Posts

Rețelele lui Șor, infiltrate cu foști ofițeri MAI și SIS: DETALII de la șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu

Condamnatul fugar Ilan Șor și-a creat, cu banii Moscovei, structuri de ”securitate” pe teritoriul R.…

34 de minute ago

Orheiul adus drept exemplu pentru modul în care sărăcia influențează preferințele electorale

Ponderea mare a persoanelor în vârstă care trăiesc sub minimul de existență face ca această…

41 de minute ago

Comunicat DSE mun. Orhei: săptămâna trecută s-au produs mai multe incendii la gunoiștile din localitățile rurale

Pe parcursul primei săptămâni din luna august pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și…

23 de ore ago

În SUA a fost înregistrat un caz în care sfatul inteligenței artificiale a dus la intoxicarea unui bărbat. Acesta a nimerit la spital

Un caz neobișnuit din SUA este considerat de medici posibil prima intoxicație documentată cauzată de…

2 zile ago

Ministerul Apărării: Pe rețele circulă informații false despre exercițiul „Scutul de Foc 2025”

În ultimele zile, pe anumite canale de Telegram este distribuit intenționat un videoclip fals, care…

2 zile ago