Categories: ExterneSocialȘtiri

9 mai: Europa marchează sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial

Flori, torţe şi ochi înlăcrimaţi. Veterani de război şi militari activi, lideri ai ţărilor europene, cu toţii celebrează azi pacea în ceremonii de-a lungul continentului, marcând astfel 68 de ani de la victoria Aliaţilor asupra Germaniei naziste.

Evenimentele au oferit momente de reflecţie şi au ilustrat importanţa unităţii europene într-o perioadă delicată, în care bătrânul continent se confruntă cu probleme financiare şi cu tensiuni între Rusia şi Occident.

La Moscova, preşedintele Putin a luat parte la o ceremonie din Piaţa Roşie, la zidurile impunătorare ale Kremlinului. În Rusia, ziua de azi şi cea de mâine sunt decretate sărbători naţionale. Parade militare impresionante sunt organizate cu ocazia Zilei Victoriei în capitala Rusiei, zi cu rezonanţă în calendarul şi mintea tuturor ruşilor.

La Paris, preşedintele Franţei şi cel al Poloniei au depus împreună o coroană de flori la baza Arcului de Triumf, flancaţi de militari polonezi şi francezi. Cei doi lideri europeni, ale căror ţări au fost sub ocupaţie nazistă, au reaprins flacăra de la Mormântul Soldatului Necunoscut, purtând amândoi o torţă enormă.

sursa: antena3.ro

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

4 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago