Categories: SocialȘtiri

70 % din moldovencele tinere s-au prostituat, cel putin o data

In Moldova, șapte femei din zece, în vârstă de la 15 la 25 de ani, cel puțin o dată s-au prostituat. La astfel de concluzie au ajuns autorii „Raportului mondial privind exploatarea sexuală”, elaborat de Fundația Scelles.

„Prostituţia a devenit una dintre cele mai deranjante industrii la nivel mondial, atingând cifra de 40 – 42 de milioane de prostituate, dintre care 90% depind de un proxenet”,  se mai spune în raport, citat de AFP.
„Motivele acestui fenomen sunt bine cunoscute: sărăcia, războiul, probleme de familie”, constată președintele fundației și luptător vehement contra prostituției, Yves Charpenel.

Printre factori agravanţi se numără dezvoltarea internetului, a rețelelor de telefonie mobilă şi „hipersexualizarea” societăţi. „Grupurile de crimă organizată sunt beneficiarii primari ai serviciilor de prostituţie, cu profiturile anuale estimate la 27.8 miliarde dolari, ocupând al treia loc după traficul de droguri şi arme”, afirmă autorii raportului.

În țara noastră, cei care sunt învinuiți de proxenetism sunt cercetați conform art. 220 Cod Penal al RM, care prevede o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 2 la 7 ani.

Traficul de fiinţe umane cade sub incidența art.165 alin.2 Cod penal, care prevede o pedeapsă cu închisoare de la 7 până la 15 ani, iar prostituatele sunt amendate cu circa 400 de lei, după care revin din nou în stradă.

Potrivit Procuraturii Generale, în 2011 au fost înregistrate 372 infracțiuni ce se referă la traficul de ființe umane dintrecare: 111 cazuri trafic de fiinţe umane; 24 cazuri trafic de copii; 14 cazuri de scoatere ilegală a copiilor din ţară; 105 cazuri de proxenetism; 118 cazuri de organizare a migraţiunii ilegale.

Sursa: UNIMEDIA

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

5 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

2 săptămâni ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago