Select your Top Menu from wp menus

7 șoferi au rămas fără permise de conducere pentru că au efectuat manevre periculoase în traficul rutier din Orhei VIDEO

Ieri, după ora 17:00, polițiștii din Orhei au fost sesizați despre faptul că  pe străzile orașului Orhei, mai mulți șoferi se deplasează agresiv, cu viteză excesivă și derapează la un sens giratoriu din oraș, punând în pericol participanții la traficul rutier care treceau prin zonă.

Imediat, la fața locului au intervenit mai multe echipaje ale Inspectoratului național de securitate publică și ale Inspectoratului de poliție Orhei, care au depistat în flagrant tinerii cu vârsta cuprinsă între 20 și 41 de ani, toți locuitori ai municipiului Chișinău. 

În total au fost întocmite 7 procese – verbale pentru  încălcarea prevederilor Regulamentului Circulației Rutiere, prin manifestarea de comportament agresiv în trafic.

În context, conducătorilor auto le-au fost ridicate permisele de conducere, instanța de judecată urmând să se pronunțe în privința sancțiunilor aplicate.

Potrivit legislației, șoferii riscă o amendă de până la 2 000 de lei cu aplicarea a 5 puncte de penalizare sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de la 20 la 40 de ore, sau cu arest contravenţional pe un termen de la 3 la 15 zile; în toate cazurile cu sau fără privarea de dreptul de a conduce vehicule pe un termen de la 6 luni la un an.

Inspectoratul General al Poliției atenționează toți conducătorii auto care pun în pericol viața și sănătatea participanților la trafic că vor fi sancționați conform legislației Republicii Moldova.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/7-soferi-au-ramas-fara-permise-de-conducere-pentru-ca-au-efectuat-manevre-periculoase-in-traficul-rutier-din-orhei-video/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19