Decizia lui Iurie Leancă de a pleca din partid este regretabilă, a declarat preşedintele PLDM, Vlad Filat. Politicianul a spus, într-o conferinţă de presă, că nu crede că este cea mai corectă decizie din punct de vedere politic, mai ales acum, într-o perioadă de maximă responsabilitate pe care o traversează Republica Moldova, transmite IPN.
În ceea ce priveşte declaraţiile de trădare a parcursului şi votului pro-european, lansate de Iurie Leancă la adresa PLDM, Vlad Filat a spus că sunt neadevăruri. Potrivit lui, implementarea Acordului de Asociere este scopul existenţial al alianţei politice PLDM-PDM. „Atât eu personal, cât şi colegii din PLDM, suntem interesaţi de elucidarea imparţială a situaţiei din BEM şi cazul de la Aeroport. Trădare înseamnă să abandonezi să lupţi pentru un viitor european”, a spus preşedintele PLDM.
Vlad Filat spune că Iurie Leancă nu ar avea un motiv real să-i reproşeze ceva, partidul i-a oferit tot sprijinul când s-a aflat în funcţia de premier. Poate, unicul lucru pe care nu l-a reuşit este asigurarea unui nou mandat în funcţia de prim-ministru , a mai spus Vlad Filat, exprimându-şi speranţa că Iurie Leancă va susţine angajamentele partidului în parcursul european.
Joi, 26 februarie, Iurie Leancă a anunţat că părăseşte partidul şi va crea o nouă formaţiune.
Prețurile medii de consum în luna iunie 2025 comparativ cu luna iunie 2024 (în ultimele 12 luni) au crescut…
Uniunea Avocaților din R. Moldova (UARM) anunță o grevă generală de zece zile, din data…
Până în amiaza zilei de 10 iulie pe pagina web a Judecătoriei Orhei au fost…
De la 95,2 mii la 73,6 mii a scăzut populația cu reședința stabilă a raionului…
Fostul primar al mun.Orhei, care este fugit la Moscova vrea ca Republica Moldova să adere…
Conform datelor Serviciului de Hidrometeorologic de Stat, atât săptămâna precedentă cât și curentă, din cauza…