Categories: SocialȘtiri

56 de persoane au ajuns la spital cu intoxicații cu ciuperci în 2021

Pe parcursul primelor nouă luni ale anului 2021, au fost înregistrate 56 de cazuri de intoxicații cu ciuperci, dintre care 17 la copii cu vârste de până la 17 ani, inclusiv un copil de cinci luni, comunică MOLDPRES.

Potrivit datelor Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, majoritatea cazurilor au fost provocate de consumul ciupercilor conservate și ciupercilor congelate. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în raioanele Călărași, Florești, Edineț, Fălești, Orhei, Nisporeni.

Specialiștii ANSP susțin că în cazul intoxicațiilor cu ciuperci, dacă primul ajutor este prompt și bine asigurat, chiar și persoanele intoxicate cu cele mai periculoase specii pot fi salvate. Din aceste considerente, intoxicațiile cu ciuperci constituie una dintre urgențele de sănătate publică majore, îndeosebi la copii. Cu cât simptomele apar mai rapid, cu atât intoxicația este mai gravă.

Astfel, ciupercile toxice pot avea perioada de incubație scurtă (de la 15 minute pană la 3 ore) sau lungă (primele simptome apar după un interval de 12 sau chiar 72 de ore după ce au fost consumate). În aproximativ două ore de la consumul ciupercilor toxice poate apărea greaţă, vomă, diaree, transpiraţie excesivă, slăbiciune generală, dureri abdominale etc. Peste șase ore pot apărea dureri de cap, ameţeli şi agravarea stării de vomă, pierderi de conştiinţă, halucinaţii și chiar comă.

Medicii recomandă ca la apariția primelor simptome ale intoxicației cu ciuperci, pacienții să apelează imediat numărul de urgență 112 și să evite automedicația.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

3 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago