Categories: SocialȘtiri

51.500 doze de vaccin AstraZeneca au fost distribuite astăzi instituțiilor medicale din țară

51.500 de doze de vaccin împotriva COVID-19 AstraZeneca (Vaxzevria), din lotul de vaccin recepționat pe platforma COVAX, dar și din ajutorul umanitar oferit de România, au fost distribuite astăzi către instituțiile medico-sanitare publice, pentru a asigura continuarea procesului de vaccinare la nivel național, restul dozelor fiind securizate pentru rapel, comunică MOLDPRES.

Potrivit datelor Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, cu aceste doze va fi continuată vaccinarea personalului medical, precum și a beneficiarilor din cadrul azilurilor și centrelor de plasament temporar și de lungă durată, a adulților cu vârsta mai mare de 60 ani și cei care au comorbidități, a lucrătorilor din domeniul educației, angajaților structurilor de menținere și asigurare a ordinii publice, inclusiv ai ambasadelor, ai instituțiilor publice centrale și locale, personalului din cadrul serviciilor sociale.

Procesul de vaccinare se va desfășura inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică, conform programării aprobate la nivel de instituție, inclusiv prin intermediul echipelor mobile, în dependență de numărul persoanelor care necesită a fi vaccinate.

Până în prezent, la nivel național au fost administrate 96 372 doze de vaccin împotriva COVID-19, iar 10.241 persoane au fost vaccinate cu ambele doze.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

24 de ore ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

6 zile ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

6 zile ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

7 zile ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

o săptămână ago