Select your Top Menu from wp menus

Demiterea celor trei vice-preşedinţi, pe ordinea de zi a Consiliului raional

Ordinea de zi a sedintei Consiliului raional (C.R.) Orhei, programata pentru  1 octombrie curent,  a fost completata  cu 3 chestiuni care se refera  la demiterea celor 3 vice-presedinti ai raionului.

Saptamana trecuta, presedintele raionului,  Ion  Ştefârţă,  a emis o dispozitie despre convocarea sedintei ordinare a C.R.Orhei pe 1  octombrie  cu o ordine de zi care cuprindea  19 chestiuni de ordin  bugetar, financiar, organizatoric, etc.

Saptamana curenta, pe site-ul institutiei a mai aparut o dispozitie a presedintelui care dispune completarea  ordinei de zi a viitoarei sedinte cu 3 chestiuni, care ii privesc pe toti cei trei  vice-presedinti ai raionului – Andrei Globa (PSDM), Valerian Scutelnic (PCRM)  si Sergiu Muravschi, care a acces  in CR Orhei pe listele PD. Examinarea acestor chestiuni a   fost ceruta de 14 consilieri, arata  documentul citat.

De mentionat ca aceasta  sedinta a C.R. Orhei este convocata repetat. Asta, dupa ce intrunirea preconizata pentru  18 septembrie  a fost zadarnicita de absenta aproape  totala a consilierilor. Potrivit unor surse din  cadrul CR Orhei,  o parte din alesii  raionali   nu s-ar fi prezentat la sedinta  din cauza derutei  legata de presupusa examinare a problemei de eliberare a celor 3 vice-presedinti. Aceleasi surse sustin ca cererea cu privire la demiteri a fost inaintata inca inainte de 18 septembrie  de consilierii din PD, PL si PSRM.

Amintim ca in luna iulie curent, in Consiliul orasenesc Orhei s-a produs  o  coalizare asemanatoare a consilierilor din PD, PL, PSRM, dar si  a celor din PCRM pe ideea reducerii uneia din cele 3   unitatii de vice-primar, pe care o ocupa Ghenadie Manoli (PLDM).


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/47128/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19