Dosarele candidatilor au fost receptionate în perioada 2-30 iulie, informeaza Serviciul de Presa al Guvernului.
„În acest an, pentru participare la concurs, au fost depuse 46 de dosare, dintre care 11 la categoria ştiinţă, 3 la tehnologii, 23 în cultură şi artă, iar alte 8 pentru domeniul sport”, a spus vice-premierul Mihai Moldovanu.
Participanţii la şedinţă au decis să fie create patru comisii pe domenii, care vor examina dosarele admise la concurs .
Sedinta a fost prezidata de prim-ministrul Vlad Filat.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…