Descinderile de ieri din penitenciare s-au soldat cu reținerea a 24 de persoane din afara penitenciarelor, iar 19 deținuți din peste cinci penitenciare urmează să fie etapați pentru audieri într-un dosar de escrocherie de circa 2 milioane lei, ce ține de „vânzarea automobilelor din Europa”, comunică MOLDPRES.
Potrivit PCCOCS, oamenii legii au desfășurat ieri 60 de percheziții în penitenciare și la domiciliile membrilor unui grup infracțional specializat în escrocherii cu automobile. Acțiunile procesual-penale au fost efectuate în 14 raioane și în municipiul Chișinău.
Scopul perchezițiilor a vizat consolidarea probatoriului oamenilor legii privind activitatea infracțională a unui grup de deținuți din diferite penitenciare, care au creat o schemă de „vânzare a mașinilor din Europa,” care a funcționat în perioada 2020-2021. Astfel, urmare a descinderilor au fost ridicate telefoane mobile, dispozitive electronice de stocare a informației, droguri și alte bunuri relevante acestei cauze care include 25 de dosare penale conexate.
Potrivit materialelor dosarului, bănuiții își creau conturi pe paginile de internet de publicare a anunțurilor de vânzare, ulterior preluau imagini cu mașini de vânzare în statele din Europa și le propuneau spre vânzare în calitate de intermediari. În următoarea fază, aceștia le cereau clienților sume de bani în avans, între 1 500 și 3 000 euro; iar uneori pretindeau astfel de sume în mod repetat, astfel încât unii păgubași le-au oferit și până la 9 000 euro. Faza finală a schemei consta în ștergerea contului de pe pagina anunțurilor publicitare și renunțarea la numerele de telefon folosite. Pentru realizarea schemei, în calitate de curieri ai sumelor de bani erau convinse ca să le acorde „asistență” persoane din afara penitenciarelor.
Membrii grupării au fost filați timp de un an, iar acum procurorii PCCOCS urmează să decidă asupra necesității depunerii demersurilor de aplicare a arestului preventiv în privința persoanelor aflate la libertate, precum și asupra prezentării învinuirii în privința deținuților.