Select your Top Menu from wp menus

40 de lei ca sa mergem cu autobuzul de la Orhei la Chisinau?

 

Orheienii vot trebui sa plateasca 40 de lei pentru a ajunge la Chisinau cu autobuzul. Asta, daca autoritatile vor aproba majorarea tarifului, solicitata de catre transportatori. 

Uniunea Transportatorilor şi Drumarilor cere ca tariful pentru călătoriile interurbane să fie majorate de 2,5 ori. Solicitările au fost făcute, astăzi, în cadrul întâlnirii transportatorilor cu conducerea Ministerului Transportului şi Infrastructurii Drumurilor.

Viceministrul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, Boris Gherasim, este împotriva scumpirii biletelor de călătorie. Mai mult, transportatorii cer ca şi ministrul Transporturilor, Anatol Şalaru, să se implice în această problemă.

De asemenea, şoferii de microbuze au venit cu un ultimatum privind majorarea tarifelor pentru călătoriile interurbane. În caz contrar, spun ei vor organiza o zi de grevă generală a transportatorilor.

Ultima majorarea a tarifelor pentru călătoriile interurbane a avut loc în ianuarie 2009. De atunci, transportatorii de pasageri au solicitat ministerului de resort mai multe majorări, însă acestea nu au fost acceptate de autorităţi.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/40-de-lei-ca-sa-mergem-cu-autobuzul-de-la-orhei-la-chisinau/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19