Ajutaţi să investească şi invăţaţi să socotească FOTO/AUDIO

Antreprenori  si  contabili, dar şi persoane care intenţionează să lanseze o afacere au participat la  un atelier cu tema „Contabilitatea la întreprinderile mici și mijlocii” din cadrul  proiectului  „Remitentele Dezvolta Comunitatile din Moldova” implementat de reprezentanta Hilfswerk Austria International in Moldova.

La atelierul,  care s-a desfasurat  pe 18 aprilie in incinta Centrului de Resurse Orhei,  au beneficiat de instruire teoretica si practica persoane din raioanele Orhei si Telenesti.  Printre acestia –  si beneficiari ai granturilor oferite de  Uniunea Europeana prin intermediul proiectului implementat de Hilfswerk , in scopul lansarii afacerilor sau dezvoltarii afacerilor deja existente.

Pentru o parte din cursanti   acesta a fost un prilej de a-si largi cunostintele, pentru altii – de a se iniţia în domeniul contabilităţii înainte de a porni o afacere. Cele mai bune cursuri sunt acestea,   au spus participantii  la atelier, argumentand prin faptul ca sunt accesibile, gratuite, se desfasoara aproape de domiciliu, iar  materialul este prezentat pe intelesul tuturor,  de catre specialisti de o inalta calificare.

Lidia Cauș, conferentiar universitar, doctor in economie,  a relatat că seminarul este destinat întreprinderilor mici şi mijlocii, reprezentantii carora  deseori nu îşi permit să participe la astfel de cursuri. Tinand cont de aceasta, in ajutor le vine  proiectul „Remitentele dezvolta comunitatile din Molldova”.

Atelierul din aceasta saptamana de la Orhei face parte din seria acitivitatilor realizate in cadrul proiectului   mentionat si  implementat  în raioanele Teleneşti, Şoldăneşti, Orhei şi Rezina de catre Hilfswerk Austria International in Moldova. Proiectul isi propune sa contribuie   la conexiunea procesului de migraţie cu dezvoltarea economică a Republicii Moldova şi utilizarea eficientă a efectelelor/consecinţelor pozitive ale migraţiei în vederea dezvoltării comunităţilor rurale din zona ţintă.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

5 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

2 săptămâni ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago