Categories: RegiuneSocialȘtiri

350 de lei, paguba MATERIALĂ pricinuită Sinagogii din Orhei

Paguba materială pricinuită Sinagogii din Orhei în urma spargerii care a avut loc în noaptea de 23 spre 24 februarie curent este estimată  la 350 de lei. Despre aceasta a relatat procurorul raionului Orhei, Sergiu Bodorin, publicaţiei Newsmaker, care scrie despre faptul că în acest caz au apărut detalii noi.

Potrivit sursei, organele de drept examinează două ipoteze ale celor întâmplate la Sinagogă: săvârşirea de către persoane necunoscute  a unei acţiuni de vandalism sau a unei acţiuni huliganice. Semnele infracţiunii încă se verifică,  dar ipoteza că infracţiunea ar fi  fost săvârşită din sentimente de ură şi antisemitism nu pare verosimilă. Oamenii legii nu au deocamdată suspecţi şi examinează posibilitatea iniţierii unui dosar penal.

Amintim că spargerea Sinagogii din Orhei a fost descoperită în primele zile ale lunii  martie de către cetăţeanul Toiva Vaidislaver, care a semnalat despre aceasta organelor competente. La puţin timp, Comunitatea Evreiască din Moldova a învinuit poliţia de inacţiune, iar primarul oraşului Orhei, Ilan Shor a anunţat prin intermediul reţelelor de socializare  că  incidentul de la Sinagogă este „o instigare asupra propriei persoane”, că va monitoriza şi se va implica personal în investigarea cazului şi va insista  ca răufăcătorii să fie traşi la răspundere.

Vezi şi Poliţia investighează recenta spargere a Sinagogii din Orhei

RadioOrhei

Recent Posts

Cetățeanul de onoare al Orheiului – Shor, afirmă că a primit cetățenia Rusiei

Ilan Shor, care a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare într-un dosar legat…

o oră ago

În timp ce invazia israeliană din Rafah agravează catastrofa umanitară, liderii mondiali ezită să acționeze

În ciuda apelurilor repetate adresate Israelului de către șefi de stat, oficiali ONU și ONG-uri…

3 ore ago

Maia Sandu cere PA probe concludente privind legăturile Tatianei Răducanu cu Platon și Șor. Precizările Veronicăi Dragalin

Președinta Maia Sandu cere probe concrete din partea Procuraturii Anticorupție, condusă de Veronica Drăgălin, privind…

13 ore ago

„Din cauza urii voastre, premierul luptă pentru viața sa”. După atacul armat, aliații lui Fico dau vina pe presa liberală și pe progresiști

Aliații lui Robert Fico din parlamentul slovac au criticat presa liberală și progresiștii, sugerând că…

17 ore ago

Ministerul Justiției solicită suspendarea activității partidului condus de un fost viceprimar de Orhei, pe un termen de șase luni

Ministerul Justiției a anunțat astăzi că a înregistrat la Judecătoria Chișinău, sediul Centru, cererea de…

18 ore ago