Categories: ExterneȘtiri

300 de tone de aur şi pietre preţioase, descoperite într-un tren

Un tren al naziştilor, în vagoanele căruia sunt trei sute de tone de aur, dar şi pietre preţioase, a fost descoperit după şapte decenii de la dispariţia sa.

Potrivit presei din Polonia,  doi bărbaţi care ar fi găsit trenul blindat au contactat o firmă de avocatură şi le-au spus reprezentanţilor că vor dezvălui locul exact în care este trenul, doar dacă vor primi zece la sută din valoarea încărcăturii.

Jurnaliştii de peste hotare au scris că trenul nazist ar fi în apropierea unui castel din Polonia, situat într-o zonă în care până acum nu s-au făcut excavări.

În prezent, există o celulă de criză formată din avocaţi, oficiali ai armatei şi poliţiei care analizează toate informaţiile pe care le au.

sursa: observator.tv

RadioOrhei

Recent Posts

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

19 ore ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

20 de ore ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

2 zile ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

3 zile ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

4 zile ago

Comunicat DSE mun.Orhei: atenție la sursele de încălzire

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au venit în ajutorul…

4 zile ago