30 de milioane de euro din partea UE au ajuns în Moldova

Republica Moldova a recepționat prima tranșă de asistență macrofinanciară, în valoare de 30 de milioane de euro din partea Uniunii Europene. Este vorba despre
un grant în valoare de 10 milioane de euro, recepționat vineri, 8 noiembrie, care va fi direcționat la finanțarea deficitului bugetar. Celelalte 20 de milioane de euro au fost debursate sub formă de împrumuturi pe parcursul lunii octombrie curent, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Finanțelor, asistența macrofinanciară pentru Republica Moldova acordată de către Uniunea Europeană reprezintă o operațiune de finanțare în valoare de până la 100 milioane euro, dintre care 60 milioane euro vor fi acordate sub formă de împrumut și 40 milioane euro sub formă de grant.

De asemenea, menționează Ministerul Finanțelor, pe 7 noiembrie, anul curent, au fost recepționate două tranșe din suportul bugetar în cadrul asistenței bugetare oferite Republicii Moldova, în valoare totală de 25 milioane de euro. Banii vor fi utilizați pentru realizarea unor reforme-cheie demarate de Guvern în domeniul poliției, luptei împotriva corupției și spălării banilor, precum și agriculturii și dezvoltării rurale.

Potrivit Ministerului Finanțelor, datorită sprijinului UE, poliția moldovenească a reușit să continue modernizarea și profesionalizarea structurilor sale. De asemenea, grație suportului din partea UE, Moldova a sporit competitivitatea sectorului agroalimentar prin investiții în agricultură, crearea grupurilor de producători agricoli și acordarea ajutorului necesar unităților agroalimentare în comerțul cu UE. Finanțarea din partea UE a contribuit, de asemenea, la alinierea la standardele de calitate internaționale și ale UE privind siguranța alimentelor. Programul UE a sprijinit și inițiativele de dezvoltare rurală.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

3 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago