27 consilieri au votat pentru ca STADIONUL din Orhei să fie VÂNDUT

27 de consilieri raionali prezenţi la şedinţa extraordinară a Consiliului raional Orhei din 25 martie au votat pentru, 3 consilieri s-au abţinut, unul a fost împotrivă şi unul nu a votat.
Cifrele au fost anunţate de către numărători şi se referă la vânzarea prin licitaţie a stadionului din centrul oraşului.

Chiar dacă dezbaterile au fost aprinse, iar două din cele 4 comisii de specialitate ale CR Orhei au dat avize negative respectivului proiect de decizie, în cadrul plenului propunerea de înstrăinare a fost susţinută de o majoritatea covârşitoare .

Vezi şi O singură propunere pentru şedinţa CR Orhei: VÂNZAREA stadionului DOC
Propunerea a fost prezentată de preşedintele raionului Tudor Golub, care a spus că împotriva înstrăinării pot fi doar acei care de vreo 10 ani nu au fost la  stadion şi nu ştiu în ce stare se află acesta. Pentru a-l dezvolta şi întreţine e nevoie de investiţii, iar conducerea FC Milsami promite să le facă şi deja de 2 ani încearcă să obţină Complexul sportiv fie prin arendă, fie prin cumpărare.

Potrivit lui Golub, două solicitări în acest sens au venit în lunile august şi octombrie trecut, iar ultima – în luna curentă. Demnitarul a mai ţinut să amintească  despre audierile publice , în cadrul cărora au fost examinate câteva variante privind viitorul complexului sportiv: arenda, vânzarea, crearea unei societăţi pe acţiuni sau întreprinderi mixte. După “multiple discuţii” care au avut loc, poziţia preşedinţiei raionului este ca stadionul să fie înstrăinat, a declarat Tudor Golub.

Complexul sportiv a fost evaluat la peste 47 de milioane de lei şi, conform intenţiilor anunţate de vorbitor,  banii obţinuţi în urma privatizării ar putea fi investiţi într-un stadion polivalent construit  pe un teren pe care Primăria Orhei promite să îl aloce în preajma fostei şcoli-internat din cartierul Bucuria şi in alte obiecte de menire sportivă şi culturală din raion.

Amintim că cele două întruniri, menţionate de preşedintele raionului ca audieri publice,  au fost organizate în zilele de 15 şi, respectiv, 17 martie.

Vez şi CR Orhei: şedinţă EXTRAORDINARĂ liniştită şi rapidă. Cu unele EXCEPŢII

RadioOrhei

Recent Posts

Scade prețul gazelor naturale. ANRE a aprobat un nou tarif

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat un nou tarif pentru gazele naturale…

13 ore ago

Judecătoria Orhei a anulat decizia prin care o localitate din raion a aprobat sponsorizarea cu cetățeanul ruso-israelian Igal Shved

Decizia prin care consiliul sătesc Mîrzești din raionul Orhei a aprobat condițiile de sponsorizare a…

15 ore ago

Comunicat DSE Orhei: recomandări pentru lăcașele de cult în preajma Paștelui

Suntem în săptămâna patimilor, e săptămâna în care creștinii se pregătesc de sărbătorile pascale. Și…

2 zile ago

Consumatorii ar putea plăti mai puțin pentru gazele naturale. Moldovagaz solicită ANRE revizuirea tarifului

Moldovagaz solicită Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) revizuirea tarifului la gazele naturale. Furnizorul…

6 zile ago

Ce avere declară pentru 2023 prezentatorul de la adunarea Pobedăi lui Shor

Evenimentul de coalizare a forțelor proruse afiliate lui Ilan Shor, care s-a ținut la Moscova,…

7 zile ago

Curtea Supremă de Justiție a amânat pentru toamnă examinarea recursului în care Genesis International SRL cere 14 milioane de lei de la ÎM SCL Orhei

Admisibilitatea recursului declarat de Întreprinderea Municipală Servicii Comunal-Locative Orhei contra SRL Genesis Internațional, prin care…

o săptămână ago