Categories: SocialȘtiri

24 kg de mercur alb, de vanzare. Pretul vanzatorilor modoveni- 2 mln.lei.

Pe teritoriul Republicii Moldova   a fost depistat  un grup criminal bine organizat care  comercializează mercur alb.
Oamenii legii au stabilit că, mercurul a fost introdus în republica prin  contrabandă din Federaţia Rusă, fiind procurat la un preţ redus de la persoane a care, ar avea de-a face si  cu armament. Suspectii scontau sa vanda mercurul  la un preţ majorat.

 Recent, forțele de ordine au efectuat o achiziţie de control si a fost demonstrat că substanţa este mercur alb.
Pe 27 octombrie au fost retinute  2 persoane, cu vârsta de 51 și, respectiv, 61 de ani, domiciliați în raionul Glodeni. Suspecții au fost surprinși de poliție în momentul în care intenţionau să comercializeze 24 kg de mercur alb, contra sumei de aproximativ 2 mln lei. Persoanele reţinute și-au recunoscut integral vina. Acestia riscă, în baza art. 224 CP RM CP«Încălcarea regulilor de circulaţie a substanţelor, materialelor şi deşeurilor radioactive, bacteriologice sau toxice»,  de la 3 la 10 ani de închisoare.

 

 

RadioOrhei

Recent Posts

Anul trecut a continuat tendința de descreștere a numărului copiilor născuți la Orhei

În 2023 în raionul Orhei s-au născut cu 120 de copii mai puțin comparativ cu…

4 zile ago

Procuratura Anticorupție a prezentat noi detalii despre scrisoarea din 14 mai

Procuratura Anticorupție (PA) a făcut astăzi mai multe precizări aferent sursei comunicărilor telefonice obținute de…

4 zile ago

Data referendumului, decisă în Parlament pe fondul criticilor opoziției. Când va avea loc și la ce întrebare vor răspunde cetățenii

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) va fi organizat la toamnă, pe…

4 zile ago

Și fosta primărița din Jora de Mijloc, Marina Tauber ar fi primit cetățenia Rusiei

Agenția de presă INFOTAG scrie că deputata Marina Tauber, ar fi primit cetățenia rusească concomitent…

4 zile ago

Cetățeanul de onoare al Orheiului – Shor, afirmă că a primit cetățenia Rusiei

Ilan Shor, care a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare într-un dosar legat…

4 zile ago