Pe teritoriul Republicii Moldova a fost depistat un grup criminal bine organizat care comercializează mercur alb.
Oamenii legii au stabilit că, mercurul a fost introdus în republica prin contrabandă din Federaţia Rusă, fiind procurat la un preţ redus de la persoane a care, ar avea de-a face si cu armament. Suspectii scontau sa vanda mercurul la un preţ majorat.
Recent, forțele de ordine au efectuat o achiziţie de control si a fost demonstrat că substanţa este mercur alb.
Pe 27 octombrie au fost retinute 2 persoane, cu vârsta de 51 și, respectiv, 61 de ani, domiciliați în raionul Glodeni. Suspecții au fost surprinși de poliție în momentul în care intenţionau să comercializeze 24 kg de mercur alb, contra sumei de aproximativ 2 mln lei. Persoanele reţinute și-au recunoscut integral vina. Acestia riscă, în baza art. 224 CP RM CP«Încălcarea regulilor de circulaţie a substanţelor, materialelor şi deşeurilor radioactive, bacteriologice sau toxice», de la 3 la 10 ani de închisoare.