Doi locuitori ai raionului Orhei si-au facut dreptate dupa ce au apelat la Curtea Europeana a Drepturilor Omului.
Este vorba despre doua dosare separate examinate de inalta Curte in baza a doua cereri depuse la CEDO in anii 2008 si, respectiv, 2005.
O locuitoare a orasului Orhei, in varsta de 36 de ani, s-a plans instantei europene pe faptul ca ofiterii de politie care au fost condamnati la inchisoare pentru ca au aplicat forta in privinta ei, continua sa ramana in libertate. Aceeasi reclamanta, Viorica Plate, a denuntat si neexecutarea hotararii judecatoresti definitive prin care i-a fost dispusa o compensatie baneasca a prejudiciului material si moral.
In 2010, CEDO a comunicat cererea locuitoarei orasului Orhei catre parte parata – Guvernul moldovean. Astfel, cauza a fost solutionata definitiv printr-o intelegere amiabila a partilor de achitare lui Viorica Plate a 10 700 de euro.
Un alt cetatean din raionul Orhei – locuitorul comunei Jora de Mijloc, Ion Cicala, a obtinut de la Guvernul R.Moldova 10 000 euro, de asemenea, pe cale de reglementare amiabila , dupa ce s-a plans la CEDO pe incalcarea drepturilor sale de a nu fi supus maltratarii, la libertate, la un proces echitabil si la inviolabilitatea domiciliului.
Cele doua Decizii CEDO au fost publicate in ultimul numar al Monitorului Oficial al R.Moldova.