Fețele bisericești și credincioșii care i-au însoțit și-au întins corturile pe spațiul verde din vecinătatea Palatului Republicii. Preoții susțin că sunt hotărâți să rămână acolo câte zile e nevoie pentru ca Legislativul să anuleze pașapoartele biometrice.
Protestul fețelor bisericești continuă în parcul din vecinătatea Palatului Republicii din Capitală. În perimetrul încadrat de cele aproximativ 40 de corturi montate de cei peste 200 de enoriași sosiți din toată țara, preoții țin slujbe și se roagă fără întrerupere.
„Biserica nu vede un lucru bun în păstrarea drepturilor noastre egale cu ale homosexualilor. Creștini care mai trec pe aici ne mai ajută cu ce avem nevoie. Și chiar dacă n-ar fi, îndurăm și foametea și frigul. Suntem pregătiți pentru Dumnezeu”, mărturisește și preotul-parorh Serghei de la biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Rezina.
sursa: adevarul.md
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…