Select your Top Menu from wp menus

2 zile ale editiei jubiliare a Zilei Vinului, la Chisinau

Astăzi şi mâine la Chişinău se desfăşoară cea de-a 10 aniversare a sărbătorii „Ziua Naţională a Vinului”. Deşi, la începutul lui septembrie, ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Vasile Bumacov a declarat presei că anul acesta sărbătoarea vinului se va desfăşura în Piaţa Marii Adunări Naţionale, pentru că anul trecut, la Moldexpo, aceasta nu a fost bine organizată şi a fost „un dezastru”, planurile s-au schimbat. Locul bairamului rămâne acelaşi.

Noutatea este că, în acest an, pentru organizarea Festivalului „Ziua Națională a Vinului” vor fi cheltuiţi peste un milion de lei. Bumacov a promis în cadrul unui conferinţe de presă, că „evenimentul va avea un nou concept și va fi mai civilizat”.

La eveniment participă peste 50 de companii vinicole, în jur de 100 de meșteri populari şi mai multe companii de alimentație publică.

„Ziua Naţională a Vinului” este sărbătorită, în ţara noastră, tradiţional, în a doua sâmbătă și duminică a lunii octombrie, începând cu anul 2002.