Select your Top Menu from wp menus

2 blindate, brigada ‘Fulger” si focuri de arma pe străzile Chisinaului

 

 

Aproximativ 400 de ofiţeri ai Brigăzii de Poliţie cu destinaţie specială “Fulger”, cu două maşini blindate şi arme “Kalaşnikov” în dotare, au participat joi, 15 martie, la o aplicaţie, în Sectorul Buiucani al oraşului Chişinău,scrie Elldor.info

Poliţiştii „au împuşcat cu gloanţe oarbe în direcţia oamenilor şi clădirilor din zonă”, potrivit unui reportaj al Pro TV Chişinău.

Comandantul de la “Fulger” afirmă că în 2011 au avut loc şapte asemenea aplicaţii, iar în 2012 au fost organizate abia două.

Comandantul brigăzii a declarat că aplicaţia n-are nicio legătură cu evenimentele anunţate pentru vineri, 16 martie, zi în care Parlamentul urmează să-l aleagă pe preşedintele Republicii Moldova, iar opoziţia comunistă ameninţă cu organizarea unei ample acţiuni de protest.

Comuniştii, care spun că alianţa de guvernare se menţine abuziv la putere, iar alegerea şefului statului ar fi ilegală, anunţă că vor scoate în stradă aproximativ 20 de mii de oameni.

Liderul comuniştilor, ex-preşedintele Vladimir Voronin, asigură că protestul va fi paşnic şi că nici el nu are nevoie “de un nou 7 aprilie”.

Legat de anunţatele proteste ale comuniştilor, la 13 şi la 14 martie, premierul Vlad Filat i-a convocat în şedinţe pe responsabilii de securitate şi ordine publică. Prim-ministrul a dat asigurări că „vor fi întreprinse toate măsurile pentru apărarea legalităţii, valorilor democratice şi a statului de drept”.

sursa: elldor.info


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/2-blindate-brigada-fulger-si-focuri-de-arma-pe-strazile-chisinaului/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19