Categories: ExterneȘtiri

16 kilograme de COCAINA, depistate la sediul ONU din New York

O pungă în care se află 16 kilograme de cocaină a fost descoperită la sediul ONU din New York săptămâna trecută, a anunţat poliţia citată de BBC News.

Drogurile se aflau într-o pungă imprimată cu simbolul ONU, ce a ajuns în camera de sortare a corespondenţei a organizaţiei, alertând personalul de securiate.

Purtătorul de cuvânt Paul Browne a precizat că se pare că narcoticele au fost livrate din greşeală. Nu era trecut niciun nume şi nicio adresă de livrare pe pachetul trimis din Ciudad De Mexico, via Cincinnati, a adăugat el.

Punga albă a generat suspiciuni în timp ce era scanată, din cauza imitării proaste a siglei ONU imprimate pe ea. În sacoşă, drogurile erau ascunse în caiete din care fuseseră rupte pagini, a explicat subsecretarul general al ONU pentru siguranţă şi securitate Gregory Starr.

„După părerea mea, aceasta a fost opera traficanţilor de droguri care au încercat să trimită ceva în Statele Unite, iar planul lor a eşuat”, a spus Starr.

sursa: realitatea.net

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

4 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago