Manifestaţia a fost inițiată de reprezentanți ai mai multor organizații civile, întgre care Consiliul Unirii şi platforma Acţiunea 2012. Manifestanții au mărșălui din Piaţa marii Adunări Naţionale din centrul Chişinăului către Ambasadele Federației Ruse şi Turciei.
Anexarea Basarabiei la Imperiul Rus a fost o greşeală care trebuie reparată, a declarat preşedintele Forului Democrat al Românilor din Moldova, Nicolae Dabija.
O altă manfestaţie a fost organizată de adepţii unor partide şi organizaţii moldoveniste, care au protestat şi la 25 martie, atunci când în centrul Chişinăului s-au înregistrat incidente între cele două tabere. Aceştia au declarat că şi pentru ei semnarea Tratatului de pace de la Bucureşti este o zi de doliu, dar din alte motive. ”Şi pentru noi este o zi de doliu, deoarece în urma Tratatului de la Bucureşti, Rusia s-a oprit la Prut şi nu a ajuns la Siret, la hotarul istoric al Moldovei Mari”, a declarat Mihail Garbuz, unul dintre organizatorii acţiunii.
Poliţia a organizat măsuri sporite de protecţie, după ce o acţiune similară de la sfârşitul lunii martie a condus la altercaţii între cele două tabere. Sute de poliţişti au format cordoane între cele două manifestaţii, dar chiar şi aşa unele provocări, înjurături reciproce şi gesturi obscene nu au putut fi evitate. Şi Ambasada Rusiei a fost îngrădită cu cordoane de poliţişti, inclusiv cu echipamente speciale.
sirsa: adevarul.md