Select your Top Menu from wp menus

14 iunie i-a adus o știre bună lui Ilan Shor …din partea alegătorilor; se poate aștepta la vreuna proastă din partea procurorilor?

Ţinând cont de rezonanţa dosarului în care este cercetat Ilan Shor, comportamentul procurorilor, crede avocatul şi consilierul juridic al Centrului pentru Resurse Juridice, Ion Guzun, ridică mai multe semne de întrebare:

„Ar fi straniu ca în cazul în care este un dosar penal de rezonanţă, să nu găsească probe suplimentare într-o perioadă anumită de timp. Posibil acest lucru este legat de tactica procurorilor, dar eu cred că după ce i s-a asigurat dreptul de a alege şi de a fi ales dlui Shor sau altor persoane cărora li s-a dat voie să participe la alegeri, ar fi straniu ca procurorii să nu solicite să revină la măsurile preventive care au fost aplicate anterior”, a  declarat Guzun pentru Radio Europa Libera.

Ilan Shor este cercetat în dosarul creditelor neperformante în valoare de 450 de milioane de euro de la Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank. Duminică, 14 iunie, acesta a obţinut sufragiile a peste 60 la sută dintre orheienii care au ieşit la vot.
vicepreşedintele Comisiei Electorale Centrale, Ştefan Urâtu: spune ca

„Nimeni nu încurcă instanţa de judecată să ceară fie anchetarea în funcţie, fie suspendarea din funcţie până la decizia finală. Dar, e clar că este mai uşor şi mai corect ca persoana care a fost aleasă într-un anumit mod, să-şi exercite mandatul până când Procuratura sau organul de urmărire penală va dovedi în instanţă vinovăţia persoanei respective şi, ca urmare, îl vor priva de dreptul de a ocupa anumite funcţii”.

Ilan Shor nu ar fi singurul primar ales în această funcţie fiind bănuit de implicare în cazuri de corupţie. Potrivit unui top realizat de jurnaliştii săptămânalului de investigaţii „Ziarul de Gardă”, şi Serghei Filipov, actualul primar de Taraclia, a candidat pentru un nou mandat, deşi este inculpat într-un dosar penal. Situaţia este similiară şi în cazul primarului de Bălţi, Renato Usatîi, al cărui nume figurează în mai multe dosare.

sursa: europalibera.org


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/14-iunie-i-a-adus-o-stire-buna-lui-ilan-shor-din-partea-alegatorilor-se-poate-astepta-la-vreuna-proasta-din-partea-procurorilor/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19