Categories: RegiuneSocialȘtiri

11 dosare penale, în rezutatul operaţiunii „Mac-2017”, desfăşurată de IP Orhei

11 dosare penale au fost pornite în rezutatul acţiunilor întreprinse de Inspectoratul de Poliţie (IP) Orhei în cadrul operaţiunii „Mac-2017”.

Potrivit datelor oferite de ofiţerul de presă al IP Orhei, Diana Maxim, în perioada iunie-august curent, ofițerii de investigaţie au înregistrat şi documentat 25 de cazuri de punere în circulație a substanțelor narcotice sub diverse forme. Au fost sechestrate aproximativ 200 gr de substanțe narcotice (marijuană, rășină de canabis, substanțe canabinoide, anfetamină) și 1556 de plante de mac și cânepă.

 În cadrul operaţiunii „Mac-2017” au fost efectuate 20 de razii în locurile de posibilă creştere a plantelor cu conținut narcotic și de concentrare a persoanelor ce consumă substanțe stupefiante, psihotrope sau analoage ale  acestora, dar şi alte activităţi menite să combată producerea, prelucrarea, traficul şi consumul ilicit de droguri.

Persoanele găsite vinovate pentru infracţiunile în cauză pot fi sancționate cu o amendă de la 200 de unități contravenționale până la 15 ani de privare de libertate, a menţionat Diana Maxim.

Mai multe detalii, în informata integrală a IP Orhei:

Rezultatele obținute de către polițiștii din Orhei în cadrul operațiunii „MAC-2017„ și „Căutare„

În cadrul operațiunii „Mac – 2017”, desfășurată în perioada 1 iunie – 31 august, ofițerii de investigații ai Inspectoratului de poliție Orhei au înregistrat și documentat 25 cazuri de punere în circulație a substanțelor narcotice sub orice forma, au fost pornite 11 dosare penale privind traficul ilicit de droguri, fiind sechestrate și retrase din circuitul ilicit aproximativ 200 gr de substanțe narcotice /marijuană, rășină de canabis, substanțe canabinoide, anfetamină/ și 1556 de plante de mac și cânepă.   

Menționăm că, în scopul depistării şi nimicirii plantelor cu conţinut narcotic, anual, angajații Secției Investigații Infracțiuni și Securitate Publică IP Orhei desfăşoară un şir de activităţi pro-active menite să diminuieze oferta de droguri către consumatori. Astfel polițiștii petrec operațiuni și activități speciale de contracarare ale acestui flagel, prin organizarea intrunirilor cu cetățenii, colective de muncă, în taberele de odihnă pentru copii, instituții de învățămînt, oferindu-le informații utile la capitolul antidrog. Totodată sînt inspectate locurile posibile de creștere a plantelor cu conținut narcotic și de concentrare a persoanelor ce consumă substanțe stupefiante, psihotrope sau analoagelor acestora /anul acesta fiind petrecute peste 20 razii/.

Astfel, în fiecare an, în perioada 1 iunie – 31 august, se desfășoară operațiunea „Mac” care are ca scop combaterea și depistarea acestui gen de  infracțiuni.

Conform Codului Penal, traficul ilicit de droguri, producerea și prelucrarea acestora pot fi sancționate cu o amendă de la 200 unități contravenționale pînă la 15 ani privare de libertate în funcție de gravitatea infracțiunii comise.

O altă acțiune specializată exercitată de poliție este operațiunea „Căutarea„ care este desfășurată cu scop de a căuta și depista persoanele anunțate în urmărire penală, de stabilire a persoanelor dispărute și identificarea cadavrelor cu identitate necunoscută.

De la începutul anului 2017 de către IP Orhei se căutau 117 infractori /anunțați în căutare din anii precedenți/, ca urmare a măsurilor intreprinse, pe parcursul a nouă luni de activitate, polițiștii au reținut 21 de infractori. Totodată, în cele trei trimestre ale anului 2017, au mai fost anunțați în căutare încă 74 de infractori, din ei fiind reținuți 39 de persoane.

Tot în această perioadă la Inspectoratul de poliție Orhei au fost depuse 25 de cereri de a fi stabilite locul aflării persoanelor dispărute. Toate cele 25 de persoane au fost stabilite.

 

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE Orhei: de ce pompierii și salvatorii au vizitat gospodăriile din raioanele deservite

           Direcția Situații Excepționale mun. Orhei a IGSU continuă să desfășoare măsuri de prevenire a…

4 zile ago

Trei supleanți ai unui partid afiliat lui Shor sunt imposibil de identificat pe teritoriul unei localități din raionul Orhei

Câțiva candidați supleanți pe lista Partidului ”RENAȘTERE” sunt imposibil de identificat pe teritoriul comunei Pelivan…

6 zile ago

Indicii prețurilor de consum au crescut cu peste 5% în ultimul an, inclusiv la produse alimentare cu peste 7%

Biroul Național de Statistică informează că, prețurile medii de consum în octombrie 2024 s-au majorat…

o săptămână ago

O întreprindere municipală fondată de Consiliul Raional Orhei intră în insolvabilitate

Judecătoria Orhei a pronunțat la mijlocul lunii octombrie o hotărâre prin care constată insolvabilitatea debitorului…

2 săptămâni ago