Select your Top Menu from wp menus

10 semne că eşti dependent de computer

Calculatoarele provoacă dependenţă. Messenger, Facebook, site-uri porno, jocuri şi tot felul de aplicaţii care să îţi stârnească curiozitatea şi să te prindă în plasa web, potrivit money.ro.

Mergi şi la baie cu laptopul

Mulţi oameni consideră că nu pot trăi fără calculator. Dar situaţia devine problematică atunci când mergi până şi la baie cu el. Stai pe toaletă şi verifici ce s-a mai întamplat pe Facebook, îţi verifici mailul sau te joci. Există unii oameni care au ajuns chiar să lucreze din baie.

Adormi la calculator

O persoană intervievată în acest sens spunea că îşi petrece fiecare clipă a zilei alături de calculator. Petrecea ore întregi verificând tot ceea ce ar putea fi posibil. De multe ori adormea pe tastatură şi se treze cu urme pe faţă. Deşi acesta este un scenariu grav, nu e singurul care se aplică. Dependenţa este şi dacă ai mereu calculatorul lângă pat şi adormi cu el mergând în fiecare seara… poate chiar în timp ce tastezi ceva.

Neglijenţa

Shannon Johnson a fost acuzată că şi-a neglijat fiul de 13 luni pe care l-a lăsat singur în cada de baie, iar acesta s-a înnecat. În tot acest timp, mama sa se juca CafeWorld pe computer. Oare viaţa copilului tău valorează mai puţin decât un joc pe Facebook?

Jocurile

Cu toţii avem în viaţa noastră un prieten sau un om cunoscut care se joaca non-stop pe calculator: fie că vorbim de World of Warcraft sau Football Manager, obiceiul este la fel de enervant şi neproductiv. Aceşti oameni lipsesc de la şcoală, nu fac faţă la locul de muncă şi nu îţi aduc niciun câştig. Din păcate, tacticile folosite în aceste jocuri nu te vor ajuta prea mult în viaţa reală.

Filme porno

Dependenţi de calculatoare sunt şi bărbaţii căsătoriţi care accesează internetul pentru a vedea filme porno. Ore întregi petrecute în faţa calculatorului. Aceşti oameni, fie bărbaţi, fie femei (noi nu discriminăm) ar putea suferi chiar de două dependenţe…

Chat

Eşti „om la casa ta”, dar cu toate astea intri mereu pe forumuri de chat pentru a vorbi cu alte persoane, chiar şi cu cele de sex opus. Un caz şocant este cel al americanului Rodney Jackson care şi-a ucis soţia în faţa fiicei lor pentru că vorbea prea mult pe internet şi nu îi dădea atenţie. Potrivit acestuia, femeia vorbea cu alţi bărbaţi (totuşi nu este un motiv să comiţi crima).

Verificări constante

Atunci când îţi foloseşti computerul pentru a face verificări constante: ai mai primit un e-mail? Ţi-a scris cineva pe facebook? Ai descărcat şi acel video? – acum eşti cu siguranţă dependent.

Aştepţi oamenii online

Mai cunoaştem şi noi câţiva oameni de acest tip, care sunt mereu online. La orice oră intri pe messenger sau pe facebook, ei sunt acolo – te aşteaptă mereu din umbră, ca să te întrebe ce mai faci.

Pariurile

Unii utilizatori dependenţi de internet nu se limitează la jocuri de strategie sau la alte distracţii. Aceştia simt şi nevoia de adrenalină aşa că joacă jocuri de noroc – pariază şi pierd bani – totul din confortul propriei case.

Viaţa personală e online

În momentul în care interacţiunile tale sociale şi amoroase se transferă din viaţa reală în sfera online, însemnă că ai deja o problemă serioasă. Unii oameni îşi construiesc o viaţă imaginară în jurul internetului.

sursa: realitatea.net 


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/10-semne-ca-esti-dependent-de-computer/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19